Jilăvenii au cinstit Ziua Națională a României și în semn de respect pentru memoria înaintașilor au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Morii. După ceremonialul religios, localnicii s-au bucurat de un spectacol artistic oferit de Silvia Semeniuc, Mariana Căpitănescu, Alin Trocan, Ruxandra Pitulice, acompaniați de Taraful Gheorghe Rizea. Invitatul special a fost YNY Sebi. Și, pentru că a devenit deja o tradiție românească, localnicii prezenți în Parcul Morii au primit și câte o porție generoasă de fasole cu ciolan, vin fiert sau ceai cald.
La moment de sărbătoare, autoritatea locală a decis, de asemenea, acordarea titlului de ”Cetățean de Onoare al localității” pentru Marin Floarea, care a fost director al Școlii 123 de pe Odăi, Anicăi Constantin, care a fost director la Școala 37 din comună, Magdalenei Pena, scriitoare și profesorului Florin Toader, pentru întreaga sa activitate. ”Am arătat astăzi, de Ziua Națională, că apreciem oamenii speciali din comuna noastră și că suntem patrioți, responsabili și punem pe primul loc unitatea”, a spus primarul Elefterie Ilie Petre, anunțând, de asemenea, aprinderea, în aceeași zi, în localitate, a luminițelor de Crăciun, dar și deschiderea patinoarului.
”1 Decembrie este cea mai emoționantă sărbătoare pentru noi, românii. Este ziua în care România, acum 104 ani, s-a așezat în lume ca țară!
1 Decembrie este Ziua Marii Uniri, o zi în care trebuie să ne amintim cu respect de trecut, să ne păstrăm cu demnitate și onoare valorile naționale, libertatea, unitatea și independența și să privim cu optimism spre viitor. La mulți ani, România! La mulți ani, români dragi!”, a mai transmis edilul.