Existența diferențelor între subvenții a fost recunoscută de comisarul pentru Agricultură, în timpul ședinței COMAGRI, din 9 ianuarie 2023.
„Există discrepanțe între plățile directe. Aceste diferențe sunt, în continuare, persistente. Este rodul unor decizii politice, adoptate de Consiliu. Voi încerca să aduc aceste lucruri în discuție și să subliniez cât de importante sunt echitatea și standardele egale”, a spus Janusz Wojciechowski, în răspunsul dat europarlamentarului Carmen Avram.
Dezbaterile din Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European s-au axat pe evaluări recente, care arată că, din cauza inflației, fermierii au pierdut deja sume substanțiale, iar bugetul agriculturii europene riscă să scadă cu peste 30% până în anul 2027.
Comisarul promite că situația agriculturii europene va fi luată în calcul la revizuirea bugetului multianual, însă acest lucru se va întâmpla abia spre sfârșitul anului.
Fermierii români primesc subvenții mai mici decât cei din alte state UE
Europarlamentarul Carmen Avram afirmă, într-un comunicat, că fermierii români, dar și din alte state UE, „sunt victime ale dublului standard, aplicat de la Bruxelles.
Lasa un comentariu
Lasa un comentariu