Astfel, în domeniul portabilităţii numerelor au fost adoptate măsuri care vizează acordarea de despăgubiri în cazul nerespectării de către furnizori a unor obligaţii pe care le au în cadrul procesului de portare, extinderea perioadei în care abonatul beneficiază de dreptul de portare, eliminarea posibilităţii de a percepe tarife de portare de către furnizorii acceptori, modalitatea de depunere a cererii de portare prin mijloace de comunicare la distanţă, asignarea numerelor temporare și modalitatea de realizare a informării utilizatorilor finali.
În plus, sunt stabilite obligaţii în sarcina furnizorilor cu privire la informaţiile care trebuie puse la dispoziţia utilizatorilor finali pentru ca aceștia să poată lua decizii în cunoștinţă de cauză, informaţiile minime care trebuie incluse în facturile detaliate emise utilizatorilor, formatul și modalităţile de transmitere a notificării privind intenţia furnizorilor de a modifica unilateral contractul.
Totodată, ANCOM decis regulile de acordare a unor despăgubiri abonaţilor afectaţi de nerespectarea obligaţiilor legale privitoare la transferul de la un furnizor de servicii de acces la Internet la punct fix la altul și al nerespectării programărilor stabilite în vederea instalării, respectiv remedierii și restabilirii serviciului de acces la internet la punct fix în cadrul procesului de transfer.
Cu privire la accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii de comunicaţii electronice, decizia Autorităţii cuprinde o serie de măsuri pentru creșterea gradului de informare a acestora, prin intermediul unor modalităţi specifice nevoilor lor.