Direcția de Asistență Socială (DAS) Pantelimon derulează o mulțime de proiecte dedicate familiilor care se confruntă cu dificultăți materiale, copiilor cu diferite afecțiuni medicale, seniorilor, adulților aflați în nevoi, iar unul dintre cele mai recente astfel de programe, inițiat la propunerea primarului localității, Marian Ivan, are în centrul lui ”copiii speciali”.
Este vorba despre proiectul „Sunt special, dar vreau la școală!”, derulat, așadar, de către DAS Pantelimon, în parteneriat cu Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD și Școala Gimnazială Nr. 1 Pantelimon. Acesta constă în organizarea unui program de tip after school pentru copiii cu CES (cerințe educaționale speciale), ”copii unici și talentați, care merită să fie văzuți și înțeleși pentru cine sunt ei cu adevarat”.
”Programul after school ar putea fi un refugiu pentru ei, un loc în care să se simtă acceptați și iubiți fără judecată, unde să poată învăța, să se dezvolte și să își descopere pasiunile. Acest program ar putea fi o șansă pentru ei de a se conecta cu ceilalți copii și de a învăța să interacționeze cu ei într-un mediu sigur și blând. Terapeuții formați în lucrul cu copiii cu CES au pregătit pentru ei activități creative, jocuri interactive și atelierele educaționale, oferind sprijin specializat în efectuarea temelor pentru acasă. Vor fi încurajați să-și dezvolte abilitățile și talentele, vor fi valorificați pentru realizările lor și vor învăța să își asume responsabilitățile. Programul se adresează unui grup de 35 de copii din învățământul primar, cu CES, din orașul nostru, și se va desfășura în perioada 1 februarie – 31 iulie 2023”, ne-a explicat directorul executiv al DAS Pantelimon, Mihai Voicu.
Potrivit hotărârii prin care Consiliul Local Pantelimon a aprobat, în ianuarie 2023, derularea și finanțarea proiectului din bugetul local, este vorba despre o alocare financiară de 259.500 de lei.
”Dacă nu pot învăța cum predai tu, predă-mi cum pot eu să învăț!”
Despre acest demers, partenerii din cadrul Asociației Române de Terapii în Autism și ADHD (ARTAADHD) au oferit o serie de detalii și au făcut referire la ”singurul proiect, din România, de incluziune reală a copiilor cu dizabilități” derulat sub motto-ul ”Dacă nu pot învăța cum predai tu, predă-mi cum pot eu să învăț!”.
”Luna aceasta am ajuns în orașul Pantelimon, la Școala Gimnazială Nr 1. Mulțumim partenerilor, Direcția de Asistență Socială Pantelimon, împreună vom face ca 35 de copii speciali din învățământul primar să aibă șansa la o educație incluzivă reală, adaptată nevoilor și potențialul lor, prin Centrul de Resurse Educaționale Specifice deschis de ARTAADHD chiar în școala lor.
Proiectul oferă șansa copiilor speciali de a învăța, cu metode și tehnici specifice, adaptate potențialului și nivelului lor, să relaționeze corect, de a-și dezvolta limbajul, de a învăța cum să aibă un control comportamental care să-i ajute să se integreze. Toate aceste activități sunt făcute de o echipă de profesioniști ARTAADHD, echipă multidisciplinară formată din psiholog clinician și educațional, logoped, psihopedagog special, terapeut comportamental, artterapeut. Oferim cursuri pentru părinții copiilor speciali, pentru ca aceștia să-și poată înțelege și sprijini copilul. Oferim cursuri pentru cadrele ddidactice, pentru ca acestea să poată înțelege ce este în spatele diagnosticului copilului, să-i înțeleagă nevoile și potențialul și să știe cu ce metode îl poate ajuta să dobândească prerechizitele școlare. Și cursuri de dezvoltare intrașcolară, prin care copiii, tipici și atipici, vor face activități împreună cu scopul incluziunii școlare/sociale și dezvoltării emoționale. Ne străduim să aducem o educație incluzivă reală, care să permită copiilor speciali să învețe și să relaționeze și copiilor tipici, să fie mai empatici, mai compasivi, mai cooperanți”, au afirmat specialiștii asociației.
Copiii din ”Căsuța Speranței” au fost în tabără
Și, tot legat de copii, dat fiind faptul că săptămâna trecută, elevii din județul Ilfov au avut ”vacanța de schi”, cei din familii defavorizate, aflați în grija ”Căsuței Speranței”, au avut parte de distracție și voie bună, în tabăra Aluniș.
”O vacanță de poveste, la care puteau doar visa, un sprijin real pentru familiile lor, care luptă zilnic pentru a supraviețui. Este emoționant să fim martorii bucuriei lor sincere, cunoscându-le poveștile de viață și situațiile grele de acasă. Fiecare zâmbet pe care ei ni-l oferă, este o mică victorie în lupta noastră de a-i ajuta să crească în oameni mari independenți, deștepți și buni”, ne-a mai povestit Mihai Voicu.