„Ţinând cont de dinamica pieţelor de energie din UE și implicit din România, ANRE este într-un proces continuu și constant de adaptare și îmbunătăţire a reglementărilor comerciale în acord cu legislaţia primară și cu necesităţile tuturor participanţilor la piaţă. În acest sens, am elaborat și supus consultării publice Proiectul de Ordin al ANRE pentru modificarea și completarea unor Ordine ale președintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei și de abrogare a Ordinului președintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică și gaze naturale, cu modificările și completările ulterioare, care aduce îmbunătăţiri cadrului de reglementare pentru desfășurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienţilor finali. Proiectul de Ordin propune modifi-carea și completarea unor prevederi deja existente, dar și introducerea unor prevederi noi, dintre care menţionăm: eșalonarea la plată a facturii pentru clienţii vulnerabili, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi; în cazul în care furni-zorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eșaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de fac-turare pentru care a fost emisă factura; detalierea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind fac-turarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii”, se precizează într-un comunicat al autorităţii de reglementare.
Clienții vulnerabili vor putea achita factura de gaze naturale într-o perioadă de minimum 3 luni
Factura de gaze naturale va putea fi achitată eșalonat de clienţii vulnerabili pe o perioadă de minimum 3 luni, potrivit unui proiect de Ordin lansat în consultare publică de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Lasa un comentariu
Lasa un comentariu