Într-un comunicat, partidul Forţa Dreptei salută decizia Curţii de Apel Bucureşti din data de 16 martie.
„Obligă pârâtul Guvernul României la emiterea hotărârii de Guvern prin care să stabilească data organizării alegerilor parţiale locale şi să declanşeze procedura de organizare a acestor alegeri pentru funcţia de primar şi pentru consiliul local în toate circumscripţiile electorale care sunt evidenţiate în situaţia centralizată emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, ca fiind circumscripţii electorale în care mandatul de primar a devenit vacant, respectiv consiliul local a fost dizolvat”, prevede soluţia instanţei de fond a Curţii de Apel Bucureşti.
Sunt cel puţin 51 de localităţi în cazul cărora sunt îndeplinite condiţiile pentru organizarea alegerilor locale parţiale, potrivit informării Autorităţii Electorale Permanente înaintată Guvernului în octombrie 2022, precizează Forţa Dreptei.
„Reiterăm faptul că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în materie electorală, Guvernul este obligat la organizarea alegerilor locale parţiale în termen de 90 de zile de la momentul vacantării mandatului de primar ori de la dizolvarea consiliului local. Refuzul Guvernului Ciucă de a organiza alegerile locale parţiale, în acord cu obligaţiile legale, reprezintă un act de sfidare la adresa comunităţilor locale în cauză, precum şi dovada acţiunii anti-democratice a actualei puteri politice pentru blocarea exercitării unor drepturi fundamentale, cum sunt dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales”, mai transmite Forţa Dreptei.