Festivitatea a fost una încărcată de emoții și s-a desfășurat în prezența elevilor ilfoveni care au analizat, la rândul lor, cu mare atenție, caracteristicile, elementele definitorii și mai ales consecințele fenomenului de bullying, exprimate într-un mod creativ, prin desen, în cele 93 de lucrări înscrise la concurs și expuse în incinta CCD Ilfov.
Toți câștigătorii desemnați de juriu au primit instrumente de desen și câte un rucsac, trofee și diplome, iar pentru locul 1, atribuit Anastasiei Vasile, cls. a VIII-a la Liceul cu Program Sportiv “Helmut Duckadam”, Clinceni, s-a mai acordat o bicicletă performantă, pentru locul 2, Izabela Roxana Ștefan, cls. a VII-a la Școala Gimnazială nr. 2, Jilava, un set de rachete de tenis de câmp și pentru locul 3, obținut de Alexander Joseph Sarkissian, cls. a VII-a B la Școala Gimnazială nr. 1, Bragadiru, un skateboard. Cea mai mică dintre câștigători, Luiza Buzatu, cls. a V-a B la Școala Gimnazială “Anton Pann”, Voluntari, a fost recompensată, pentru mențiune, cu instrumente pentru desen.
Fiecare dintre cei patru câștigători a povestit despre lucrarea sa, despre bullying – așa cum se vede printre colegii de școală, despre cum se simte acesta, despre agresori și copii victime sau copii care asistă la producerea agresiunii.
Printre mesajele din desene am remarcat cu preponderență apelul ”Stop Bullying!”, dar și ”Bullying-ul nu este o opțiune!”, ”Opriți hărțuirea! Hai să avem o lume pacifistă!”, ”Tu ce alegi? Tu decizi!”, ”Te rog, lasa-mă în pace!”, ”Nu trebuie să îți fie frică!”, ”Faci bine dacă vorbești!”, ”Dragostea – o piesă cheie”, ”Un chip care nu ascunde nimic ne face umani!”, ”Nu trece cu vederea!”, ”Bullying-ul este răutate!”, ”Nu ești mare, dacă îi faci pe ceilalți să se simtă mici!”.
”Împreună, nu împotrivă!”
La rândul lor, la unison, directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov, Alexandrina Niță, director CJRAE Ilfov, Monica Geambașu și tot din partea instituției – Carmen Floarea, Ionuț Harbuz, comisar de poliție Siguranță școlară – IPJ Ilfov și Elena Grigore, din partea CJ Ilfov, le-au vorbit elevilor despre efectele bullying-ului, elemente distinctive ale bullying-ului fizic, verbal, social sau ale cyberbullyingul produs în mediul online, despre ”Telefonul copilului” și despre cum pot cere ajutor și de unde. Cei menționați, care au făcut parte și din juriu, au spus că le-a fost foarte greu să atribuie punctaje diferite lucrărilor înscrise în concurs, întrucât toate desenele au produs emoții puternice. Intenționat sau din subconștient, elevii au desenat temeri ale victimelor bullying-ului, furia și agresivitatea hărțuitorilor, neputința sau teama celor care asistă, și-au imaginat cum arată o școală a prieteniei, empatiei, în care nici un copil nu este arătat cu degetul, nu este jignit sau agresat. Pentru că elevii trebuie să știe că au dreptul la un mediu sigur, educativ, care să le respecte demnitatea, au dreptul la educație și protecție împotriva tuturor formelor de violență fizică sau mentală, rănire sau abuz, iar bullyingul nu face excepție.
Concursul antibullying ”Împreună, nu Împotrivă!” face parte din programul județean ”Siguranța personală în mediul fizic și online”, program care urmărește dezvoltarea unui mediu școlar sigur (prin prevenirea violenței, bullying-ului și cyberbullying în unitățile de învățământ).