Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar își dovedește eficiența
Școala Gimnazială Nr. 1 Ștefăneștii de Jos a găzduit recent o inedită activitate artistică a elevilor, cu susținerea cadrelor didactice, desfășurată în cadrul unui proiect al cărui obiectiv principal este reducerea abandonului școlar în rândul membrilor comunității locale.
Participanții la activitate au călătorit în lumea artei, prin dans și teatru, o bună ocazie pentru a-și exprima creativitatea, dar și pentru a se distra copios, având în vedere că multe dintre momente s-au bazat pe spontaneitatea micilor actori, dar și pe sprijinul și participarea publicului, din care au făcut parte, cu entuziasm și implicare, profesori, directorul școlii prof. Ștefan Cristian, dir. adj. prof. Simona Gheorghe, dar și edilul comunei Ștefăneștii de Jos, Mircea Gheorghiță.
Momentele artistice desfășurate așadar la Școala Gimnazială Nr. 1 Ștefăneștii de Jos fac parte dintr-o activitate mai amplă, cu același nume, inclusă în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Școala a accesat acest program anul trecut, a trimis cererea de finanțare la Ministerul Educației și, în cele din urmă, unitatea școlară a primit finanțare în valoare de 756.783,89 lei pentru implementarea lui.
Beneficiarii PNRAS, care se va desfășura până în 2025, sunt 110 elevi de gimnaziu aflați în risc de abandon școlar, elevi cu abateri disciplinare, elevi cu media sub 7 la matematică și limba română, elevi care provin din grupuri vulnerabile din punct de vedere socio-economic, elevi cu CES și elevi aflați în plasament familial sau instituțional. În realitate, potrivit dir. adj. Simona Gheorghe, de acest proiect beneficiază toți cei 280 de elevi de gimnaziu ai școlii.
Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Ștefăneștii de Jos a anunțat, la începutul acestui an, lansarea proiectului cu titlul ”Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar runda 1-2022, instituit prin Ministerul Educației în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Ilfov și derulat pe o perioada de 3 ani”. Obiectivele proiectului includ în special scăderea ratei de abandon școlar de la 9% până la 4% și creșterea ratei de finalizare a învățământului gimnazial de la 83,67 % la 89,67% până la finalul anului 2025, cât și creșterea ratei de participare la Evaluarea Națională la clasa a VIII-a de la 81,63% la 87,63% și reducerea procentului elevilor care iau note sub șase la Evaluarea Națională de la 95% la 88,50% până la finalul anului 2025.
Prin implementarea proiectului se dorește îmbunătățirea proceselor de predare – învățare – evaluare prin creșterea cu 50% a procentului de cadre didactice din unitatea de învățământ care folosesc mijloace de predare – evaluare digitale și prin creșterea cu 50% a procentului de cadre didactice care folosesc strategii pedagogice moderne la nivelul clasei (instruire personalizată, abordări pedagogice structurate, centrate pe elev) sau de prioritizare a elevilor (programe remediale de grup mic, învățare autodirijată susținută de tehnologie) până la finalul anului 2025.
De asemenea, proiectul are ca obiectiv și îmbunătățirea interacțiunii între toți actorii cheie ai ecosistemului școlar: elevi, cadre didactice, părinți, directori, inspectori, reprezentanți ai comunității, astfel încât să se asigure autosusținerea implementării planului de reducere a abandonului școlar.
”Astfel de activități îi ajută pe elevi să vină la școală cu drag. Încercăm să reducem cu ajutorul acestui proiect abandonul școlar, iar o parte dintre activitățile programate le-am desfășurat deja și au început să dea rezultate: activități de consiliere și comunicare, activități de teatru și dans sau terapie prin artă, cursuri de formare pentru cadrele didactice, premii și subvenții. Urmează să organizăm excursii, este doar începutul, fiind de altfel primul proiect de acest gen implementat la noi cu fonduri europene. Am învățat din mers, mai avem încă lucruri de învățat, dar am remarcat că, pe lângă faptul că prezența la școală a fost îmbunătățită, elevii au venit la repetiții sâmbăta și duminica și, în plus, apreciază și au grijă de dotările pe care le-am făcut în cadrul proiectului, respectiv digitializarea școlii, astfel că toate clasele au table interactive, imprimantă, un sistem de sunet și un laptop”, ne-a declarat prof. Simona Gheorghe.