Primăria Copăceni a început avizarea carnetelor de comercializare şi a atestatelor de producător
La fiecare început de an, Primăriei comunei Copăceni îi revine și sarcina de a viza carnetele de comercializare și atestatele de producător pentru fermierii localității. ”Se întâmplă în fiecare an, la început, în funcție de culturile pe care le are fiecare în gospodărie”, ne-a declarat Florin Iorga, agent agricol la Registrul agricol. Primăria se așteaptă la câteva sute de solicitări privind vizarea carnetelor de comercializare și a atestatelor de producător, având în vedere că anul trecut, din cele 1.200 de gospodării, au fost eliberate circa 300 de documente.
Preocuparea cea mai mare este pentru flori, pentru că de multe ori, comuna Copăceni este descrisă ca fiind Olanda de lângă Bucureşti, locul în care mulţi dintre cei care iubesc florile le-au simţit şi mirosul profitului. Aproape fiecare curte are câte o seră plină cu flori de sezon. Pentru localnici este deja tradiţie de a cultiva şi vinde lalele, zambile, muşcate, iar clienții vin din toată țara.
”Acum este perioada de pregătire a florilor de primăvară, adică lalele, zambile, matiole, primule, cyclamene. Am demarat mai devreme vizarea carnetelor pentru că în luna februarie se iese pe piață cu aceste culturi și acest proces implică un aviz de la Direcția Agricolă, care la noi în teritoriu este reprezentată de ing Ioana Niculae. Mergem pe teren, constatăm ce declară fermierul, vedem dacă culturile corespund cu cererea făcută, verificăm în teren, în spații protejate în perioada aceasta, apoi, după ce mergem în teren, se semnează avizul la Direcția Agricolă, apoi începem și completăm carnetul. Atestatul este valabil șapte ani, dar vizarea carnetului de comercializare este necesară deoarece culturile se schimbă anual. Documentele sunt semnate de primar și în cel mult șapte zile le dăm producătorului, termenul legal fiind de 10 zile”, ne-a explicat Florin Iuga. Potrivit acestuia, sunt 127 de hectare agricole, din care spații protejate în jur de 60 de hectare, diferența fiind culturi în câmp cu salată la liber, varză, vânătă, tomate, conopidă, pătrunjel, praz, spanac, dovlecei, usturoi, ceapă. ”Avem trei societăți care au încheiat contracte de arendă cu terenurile din extravilanul vechi, dar nu avem fermieri pentru cultură mare”, ne-a mai spus Florin Iuga.
La Primăria Copăceni, l-am întâlnit pe Cătălin Mărculeața, care ne-a spus că se ocupă cu creșterea și cultivarea florilor, dar și cu culturi de salată, ceapă verde, ridichi, roșii. Are trei solarii, de circa 1.500 mp, în care crește zambile, lalele, narcise, matiole și lisianthus. ”Ne descurcăm cum putem. Comercializăm în târgurile de flori sau la anumite depozite, care se ocupă cu achiziția și revânzarea florilor. Se merge cu florile la târguri sau se vând în mod organizat. Avem un târg chiar și în Copăceni”, a spus fermierul.
Cum se obțin atestatul de producător și carnetul de comercializare
Pentru a obține atestatul de producător și carnetul de comercializare, producătorul agricol, respectiv fermierul, trebuie să facă un drum până la primărie și să solicite cele două acte. Ele înlocuiesc în prezent certificatul de producător. Fiecare primărie de pe teritoriul României are obligația să elibereze aceste două acte la solicitarea fermierului. În cazul în care cele două acte nu pot fi eliberate, din motive obiective, se va motiva această decizie către producătorul agricol. După ce primăria a înregistrat cererea producătorului, aceasta trebuie sa realizeze o serie de verificări. În cadrul primăriei există o persoană desemnată care se ocupă de Registrul Agricol. Aceasta, împreună cu reprezentanții formei asociative înregistrate și recunoscută de către MADR de pe raza UAT în care își desfășoară activitatea fermierul, iar în cazul în care nu există asociații sarcina revine Camerei Agricole sau Direcției Agricole Județene DAJ, se verifică dacă producătorul deține sau nu teren, pe care cultivă legume sau cereale (în funcție de produsele pentru care solicită eliberarea celor două documente) sau dacă deține animale. Ulterior, în funcție de rezultatul verificărilor, i se eliberează producătorului cele două documente. De asemenea, primăria centralizează cererile primite de la producători și le transmite Consiliului Județean. Pe baza solicitărilor comunicate de primari, consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicită Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A. tipărirea necesarului de carnete de producător. După ce le primește de la consiliul judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, primăria eliberează documentele producătorilor, contra cost, stabilirea acestuia fiind în sarcina autorităților locale. Taxele pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol se stabilesc de către consiliile locale. La nivelul fiecărei primării se înfiinţează, se organizează şi se gestionează Registrul de evidenţă a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, care cuprinde cel puţin informaţii privind datele de identificare ale producătorului agricol titular al atestatului de producător, precum şi ale persoanei/persoanelor fizice care poate/pot utiliza carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol în afara titularului atestatului de producător, după caz, produsele gospodăriei/fermei, suprafeţele cultivate, efectivele de animale/familii de albine/cutii viermi de mătase deţinute, producţiile estimate a fi destinate comercializării.
Atestatul de producător reprezintă documentul care confirmă calitatea de producător agricol, persoanei fizice care desfăşoară o activitate economică în sectorul agricol. Atestatul de producător se eliberează pe baza avizului consultativ dat de structurile asociative profesionale/patronale/sindicale care se înregistrează în acest scop la primăriile autorităţilor administraţiei publice locale. Organele abilitate, poliția, au dreptul sa verifice certificatul de producător, precum și alte documente necesare pentru comercializarea produselor agricole, în special în piețe și alte zone special destinate acestei activități.