„Federaţia Rusă nu a făcut niciun atac intenţionat asupra Românei şi vă spun cu certitudine că nici nu o va face, nu se justifică acest lucru. Avem un sistem antidronă deja în funcţiune pe marginea Dunării, mai ales în zona Ismail. Statul are obligaţia de a informa, câteodată acea informare ne deranjează, câteodată nu ne place. Şi eu, la 2 dimineaţa şi la 3 şi jumătate dimineaţa, cum e normal, am fost anunţat de ceea ce se întâmplă. Dar nu a fost un atac asupra României. E un respect pe care statul trebuie să îl arate populaţiei, chiar dacă deranjează, trebuie să fie informată, aşa este peste tot în lume. România nu a fost niciodată mai sigură din punct de vedere militar cum este acum şi nici nu va fi vreodată mai sigură cum este acum. Cu adevărat mai intervin din vremelnica funcţie de prim-ministru, pe care o ocup în acest moment, după ce unii mai alarmează, totuşi e datoria mea de a veni în faţa dumneavoastră şi a explica exact, contextul şi adevărul. Ştim cu toţii ce înseamnă RO-ALERT, deja nu este prima avertizare, dar cred că este corectă. Eu, ca cetăţean, mai ales după Revoluţie, vreau să fiu informat şi să ştiu adevărul. Dar România nu este într-un pericol de a intra în război”, a punctat prim-ministrul.
Populaţia din judeţul Tulcea şi din municipiu a primit în noaptea de vineri spre sâmbătă trei mesaje RO-ALERT de avertizare despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, primele de acest tip din acest an.
Marcel Ciolacu: Federația Rusă nu a comis niciun atac intenționat asupra României
Premierul Marcel Ciolacu a declarat la Tulcea, referindu-se la mesajele RO-ALERT de avertizare primite de populaţie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în contextul războiului din Ucraina, că Federaţia Rusă nu a făcut niciun atac intenţionat asupra Românei şi că are certitudinea că nici nu o va face.
Lasa un comentariu
Lasa un comentariu