Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Actul normativ vizează acordarea unor ajutoare de stat pe baza unei scheme de susţinere financiară, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, având ca obiective: asigurarea unui grant financiar, pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate înfiinţată în decembrie 2023 – trimestrul I al anului 2024 şi asigurarea unui grant financiar producătorilor agricoli cultivatori de usturoi, pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de usturoi înfiinţată în toamna anului 2023 – primăvara anului 2024.
„Programul Tomata şi Programul usturoiul românesc continuă şi în acest an, iar fermierii care se înscriu în aceste programe vor primi 3.000 de euro/1.000 de mp pentru tomate, respectiv 3.000 de euro/ha pentru usturoi. La solicitarea legumicultorilor, am luat decizia de a le oferi sprijinul financiar de care au nevoie mai devreme faţă de anii trecuţi. Astfel, le asigurăm un ajutor financiar pe cadrul temporar de criză Ucraina pentru a avea resurse financiare în perioada de pregătire şi îngrijire a culturilor, în valoare de 1.500 de euro/1.000 de mp pentru cei care cultivă tomate în spaţii protejate şi 1.500 de euro/ha pentru cei care cultivă usturoi, urmând ca restul sprijinului să îl acordăm sub formă de ajutor de minimis, după recoltare, în aceleaşi condiţii ca în anii trecuţi. Fermierii au nevoie de resurse financiare pe întreaga perioadă a anului agricol şi este de datoria noastră să le oferim sprijinul exact când au nevoie”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
Cine pot fi beneficiarii
Valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 166.206.250 lei, reprezentând echivalentul a maximum 33.690.000 euro, la cultura de tomate în spaţii protejate şi 20.868.280 lei, reprezentând echivalentul a maximum 4.230.000 euro la cultura de usturoi.
Ajutorul de stat se va acorda astfel: 1.500 euro pentru 1.000 mp/beneficiar – la cultura de tomate în spaţii protejate; 1.500 euro/ha/beneficiar la cultura de usturoi.
Beneficiarii pot fi întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, cultivatori de tomate în spaţii protejate şi de usturoi.
Depunerea cererilor şi a documentelor justificative se va face până la data de 12 aprilie 2024, inclusiv, la cultura de tomate în spaţii protejate şi până la data de 19 aprilie 2024, inclusiv, la cultura de usturoi.