În această săptămână, simțim cum totul în jurul nostru poartă straie de lumină și bucurie, aducându-ne aminte că suntem în preajma Sărbătorilor Pascale, suntem în Săptămâna Luminată, cunoscută drept ”Raiul anului bisericesc”. Atmosfera din jurul nostru pare să ne ducă către grădina Raiului însuși, iar bucuria din inimile noastre este ca o melodie divină ce răsună în univers. În aceste zile minunate, sufletele noastre se umplu cu o bucurie nemăsurată, o bucurie care izvorăște din profunzimile ființei noastre la auzul veștii miraculoasei Învieri a Domnului Iisus Hristos. ”Ziua Învierii! Popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe Pământ la Cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruință”. Acest cântec ne întâmpină încă din noaptea Învierii fiind prima cântare din Canonul Sfintelor Paști. El ne vestește biruința asupra morții și trecerea noastră din întunericul morții către lumină. După cele peste 40 de zile de Post Mare, ne găsim acum în mijlocul bucuriei Învierii, împărtășind din Lumina Sfântă.
”Să se veselească cetele Cerești și să se bucure cele Pământești!”
Zilele de miercuri și vineri din această săptămână aduc dezlegare la toate mâncărurile de dulce, iar până în Duminica Tomii, nu se fac parastase sau alte slujbe în amintirea celor adormiți. Așadar, Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos aduce cu sine bucurie și atmosferă de sărbătoare. Iar noi avem datoria de a împărtăși această bucurie și lumină cu cei din jurul nostru. ”Să se veselească cetele Cerești și să se bucure cele Pământești. Că a făcut biruință cu brațul Său Domnul, călcând-o cu moartea pe moarte. Cel Întâi-Născut din morți S-a făcut, din pântecele iadului ne-a izbăvit pe noi și a dat lumii mare milă”. (Troparul Învierii, glas 3)
În Vinerea Luminată, apa capătă puteri vindecătoare
După zilele închinate Praznicului Învierii Domnului, cea mai importantă zi din această săptămână este ziua de vineri, cunoscută ca Vinerea Luminată. Această zi este închinată Izvorului Tămăduirii. Este ziua în care apele se sfințesc, căpătând puteri tămăduitoare, iar creștinii aduc slavă și închinare Maicii Domnului, în amintirea unor minuni săvârșite încă dinainte ca Leon cel Mare să ajungă Împărat. Într-una din zile, pe când Leon se plimba printr-o pădure, a întâlnit un bătrân orb și însetat care i-a cerut să-i dea apă și să-l ducă la cetate. Dar Leon s-a întristat, pentru că nu era nicio sursă de apă împrejur. La un moment dat, a auzit glasul Sfintei Fecioare, spunând: ”Nu te mai osteni, căci apa e aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apa tulbure, potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon dă ascultare Maicii și găsește un izvor din care îi dă orbului să bea. Îi spală fața cu apă, iar bătrânul începe să vadă. Tot în această zi, Preacurata Maica Domnului, care a vărsat lacrimi la Crucea Mântuitorului, ni se arată ca izvor al speranței și al vindecării.
Izvorul Tămăduitor al Sfintei Fecioare există și astăzi
Ajungând mare împărat, Leon a construit o biserică lângă apa tămăduitoare. Nu a trecut mult până când împăratul Justinian, care suferea de o boală incurabilă, s-a însănătoșit după ce a băut apă din acest izvor. Drept mulțumire, el a construit o biserică și mai mare pe care, din păcate, turcii au distrus-o după sute de ani. În secolul al XIX-lea, la Istanbul a fost construită actuala biserică, la subsolul căreia se află un paraclis cu izvorul tămăduitor. Ani de-a rândul, apa de la acel izvor a vindecat foarte mulți bolnavi cărora medicii nu le dădeau șanse de supraviețuire.
