Ceremonia, la care au fost prezenți prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, și subprefectul Costin Alexandru Ojog, a debutat cu intonarea Imnului Național al României, după care, prefectul județului a anunțat că numărul consilierilor locali stabilit pentru orașul Popești-Leordeni este 19. Dintre aceștia, 16 consilieri au fost validați de către instanța de judecată, mandatele domnilor Petre Iacob și Lorin Nicolae Ionuț fiind invalidate, ca urmare a depunerii de către aceștia a declarației de renunțare, iar mandatul domnului Petcu Mihai a fost invalidat ca urmare a pierderii calității de membru AUR, pe lista acestei alianțe participând la alegeri și câștigând voturile cetățenilor. Așadar, s-a dat citire numelor consilierilor locali validați de instanță, care fac parte din componența actualului Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni – Șutru Pavel (PSD), Cazacu Silviu (PSD), Oncuța Elena (PSD), Ciotoianu Marian (PSD), Stan Florin Radu Virgil (PSD), Panainte Marius Gabriel (PSD), Toader Bogdan (REPER), Ștefănescu George Adrian (PNL), Ion Alexandru (PNL), Nistor Andrei (Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei), Păun Ana Cynthia Ioana (Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei), Dumitrescu Ioana Eugenia (Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei), Dumitrescu Bujor Cristian (Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei), Mitran Constantin (AUR), Stancu Ion Florin (AUR) și Șerban Ionuț (AUR). Decanul de vârstă dintre consilierii locali – Șutru Pavel – a fost ales președinte de ședință și au fost nominalizați și cei doi cei mai tineri consilieri locali – Nistor Andrei și Dumitrescu Ioana Eugenia, pentru a ajuta la derularea în bune condiții a ceremoniei. În continuare, președintele de ședință a dat citire încheierii civile pronunțate de instanță, privind validarea celor 16 mandate de consilieri locali și invalidarea celor 3 menționate anterior și, în ordine alfabetică i-a invitat pe cei validați să
depună jurământul. Cu mâna stângă pe Biblie și Constituția României.
”Având în vedere că, din cei 19 consilieri stabiliți prin ordinul prefectului județului Ilfov, astăzi au depus jurământul mai mult de jumătate, consider că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 118, alin. 1 din Codul Administrativ și, prin urmare, declar ca fiind local constituit Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni”, a anunțat Simona Neculae, înainte de a-i felicita pe aleșii locali.
Petre Iacob își dorește un mandat cu multe realizări
Ceremonia a continuat cu prezentarea încheierii de ședință a instanței – Judecătoria Cornetu, prin care a fost validat mandatul pentru funcția de primar al orașului Popești-Leordeni, mandat obținut de Petre Iacob (PSD), în urma rezultatelor procesului electoral pentru alegerile din 9 iunie 2024. Prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, i-a înmânat edilului eșarfa tricoloră și l-a ajutat să o așeze peste umărul stâng, invitându-l apoi să rostească jurământul în fața Consiliului Local legal constituit.
”În continuare, doamnelor și domnilor aleși locali, vă pun în vedere că, în termen de 30 de zile, începând de astăzi, aveți la dispoziție timp să depuneți la secretariatul Primăriei Popești-Leordeni declarațiile de avere și de interese. De asemenea, verificați dacă există vreun caz de incompatibilitate, așa cum sunt definite spețele de Legea 176 cu privire la funcționarea și înființarea Agenției Naționale de Integritate și, în situația în care veți descoperi o posibilă stare de incompatibilitate, aveți la dispoziție tot 30 de zile pentru a face toate demersurile necesare ca această stare să înceteze”, a comentat Simona Neculae.
Aceasta a urat consilierilor locali și primarului Petre Iacob felicitări pentru mandatele obținute, multă sănătate, putere de muncă, împlinirea dorințelor din plan personal, dar și profesional.
”Mulțumesc prefectului județului Ilfov pentru participarea la această ceremonie, oficialităților prezente și restului participanților care și-au dorit să ne fie alături. Îmi doresc foarte mult ca acest mandat să fie unul cu realizări, pentru că avem proiecte multe – într-o localitate în expansiune demografică care ne poziționează pe primul loc la nivel european. Sper să avem și ajutorul Consiliului Județean Ilfov și al Prefecturii Ilfov, să încetăm cu ura și dușmănia. În calitate de primar, sper să nu dezamăgesc și mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat sprijinul”, a declarat, la rândul său, Petre Iacob. Acesta a preluat, astfel, al 4-lea mandat de primar, comentând că ”s-au dus 12 ani precum 12 zile, însă uitându-mă în urmă la cum arăta orașul în 2012, parcă a trecut un secol de ascensiune peste Popești-Leordeni. Emoțiile – desigur că nu pot lipsi în totalitate la un asemenea moment, însă voturile record ale cetățenilor orașului, oferite după alte trei mandate precedente, îmi oferă încrederea că munca mea din toți acești ani în slujba comunității a fost apreciată și validată. Iar aceste rezultate n-ar fi fost posibile fără munca unei întregi echipe, motiv pentru care vreau să-i felicit și să le mulțumesc pentru tot. Pornim cu încredere la drum în acest nou mandat, avem de finalizat toate proiectele începute și de bifat toate obiectivele asumate prin programul electoral. Salut și felicit totodată noua formulă a Consiliului Local și sper ca împreună să formăm acea echipă de care cetățenii au nevoie. O echipă care se dedică mai mult realizărilor de proiecte și mai puțin orgoliilor politice”, a
concluzionat edilul.