În Campania 2023, s-au plătit subvenţii de aproape 20 de milioane de euro, pentru 1.800 fermieri din Ilfov
La 30.06.2024, s-a încheiat campania de autorizare la plată pentru fermierii care au depus cerere unică de plată în Campania 2023, iar Serviciul Autorizare Plăți al APIA CJ Ilfov a autorizat la plată, pentru 1.796 fermieri eligibili (din 1.819 fermieri care au solicitat subvenţia în Campania 2023), o valoare totală a subvenţiei de 19.316.686,77 euro, respectiv 96.071.541,65 lei.
În perioada 4 aprilie 2024 – 12 iunie 2024 s-a desfășurat Campania de primire a cererilor de plată, perioada fără penalizări. La nivel judeţean au fost primite, înregistrate şi controlate vizual cererile fermierilor cu suprafeţe peste 50 ha.
Astfel, în Campania 2024, s-au înregistrat 194 de cereri de plată, cu o suprafaţă totală de 80.429,53 ha, pentru fermierii care depun cereri ce depăşesc 50 ha. S-a realizat coordonarea Campaniei de primire a cererilor de plată atât la nivel judeţean cât şi la nivel local, înregistrându-se 194 cereri cu suprafaţă de 80.429,53 ha, la Centrul județean, 299 cereri cu suprafaţă de 2.344,15 ha, la Centrul Local Snagov, 365 cereri cu suprafaţă de 2.119,49 ha, la Centrul Local Dascălu, 246 cereri cu suprafaţă de 1.652,05 ha, la Centrul Local Brănești, 351 cereri cu suprafaţă de 1.268,99 ha, la Centrul Local Măgurele, 292 cereri cu suprafaţă de 2976,66 ha, la Centrul Local Buftea. Situaţia statistică arată că la finalul Campaniei de depunere cereri, 12 iunie 2024, APIA CJ Ilfov a primit şi înregistrat 1.747 cereri de plată cu o suprafaţă totală de 90.790,87 ha. De menţionat că din punct de vedere al suprafeţei primite în cererile de plată în Campania 2024, cu toate modificările înregistrate în suprafaţa arabilă a judetului Ilfov (lucrări la autostradă, modernizare Centura Bucureștiului), dar și transferul a 4 dosare de pe registratura Ilfov pe registratura altor centre judetene APIA, suprafața pentru care s-a solicitat plata a scăzut foarte puțin, față de suprafața pentru care s-au depus cereri în campaniile anterioare, iar la APIA CJ Ilfov, toate cererile de plată au fost primite pe suport electronic în aplicaţia IPA-on line.
Plăți în avans în Campania 2024
Începând cu 16 octombrie 2024 s-au efectuat primele autorizări pentru plățile în avans, Campania 2024. Astfel, până săptămâna trecută fuseseră autorizaţi la plata în avans, 1.536 fermieri cu suma totală de 35.686.106,98 lei, din fonduri FEGA, FEADR și co-finanțare de la bugetul naţional.
În Campania 2024, cuantumurile principalelor intervenții și eco-scheme, accesate de fermierii ilfoveni sunt:
- Intervenţia BISS, respectiv, PD – 01 – 96,2991 euro/ha,
- Intervenţia CRISS, respectiv, PD – 02 – 52,3478 euro/ha,
- Interventia CIS-YF, respectiv, PD – 03 – 42.4772 euro/ha (primele 50 ha),
- Ecoschema PD – 04 – 69,7679 euro/ha,
- Ecoschema PD – 05 – 98,800 euro/ha,
- Ecoschema PD – 06 – 102.60 euro/ha,
- Schema SCZ-VL, PD – 21 – 296,12 euro/cap,
- Schema SCZ-TC, PD – 22 – 190,82 euro/cap,
- Schema SCZ-OC, PD – 24 – 12,54 euro/cap,
- Masura 10, pachetul 4 – 128 euro/ha,
- Masura 10, pachetul 1 – 142 euro/ha,
- Masura 10, pachetul 2.1 – 100 euro/ha,
- Masura 10, pachetul 2.2 – 21 euro/ha,
- Masura 11.2, pachetul 4, vii ecologic – 479 euro/ha,
- Masura 11.1, pachetul 3, livezi conversie – 620 euro/ha,
- Masura 11.2, pachetul 1, TA ecologic – 218 euro/ha,
- Masura 10, pachetul 8 ecvidee – 200 euro/cap,
- Masura 10, pachetul 8 ovine – 87 euro/cap,
- Masura 10, pachetul 7 – 250 euro/ha,
- Masura 13-1 ANC-ZM – 97 euro/ha,
- Masura 13-3 ANC-SPEC – 75 euro/ha,
- DR-10 – 97 euro/ha.
Și în Campania 2024, conform Planului Național Strategic 2023-2027, fermierii au avut posibilitatea să acceseze următoarele intervenții și eco-scheme sub forma plăţilor directe decuplate și cuplate, dar și a ajutoarelor naţionale tranzitorii: @ Plățile directe decuplate, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, care se aplică în agricultură în 2024 sunt: sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-01; sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-02; sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, intervenția PD-03 prevăzută în PS 2023-2027; schemele pentru climă, mediu şi bunăstarea animalelor, denumite în continuare eco-scheme, în sectorul vegetal, după cum urmează: (i) practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil, intervenția PD-04; (ii) practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici, respectiv gospodăriile tradiţionale, intervenția PD-05; (iii) înierbarea intervalului dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere şi hameişti, intervenția PD-06; @ Plăți directe cuplate pentru venit (în sectorul vegetal – intervențiile PD 09 până la PD 20); @ Ajutoarele naționale tranzitorii – ANT, cu sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, denumit în continuare BISS – PD-01, sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-02, denumit CRISS și sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, intervenția PD-03, denumit CIS-YF. - Alte scheme de sprijin
- În Campania 2024, Serviciul Autorizare Plăți a administrat și alte scheme de stat pentru susținerea fermierilor: Ordonanța 5/18 ianuarie 2024, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. S-au primit și autorizat la plată 890 de cereri, cu o valoare totală de 25.290.483,48 lei; Ordonanța 13/2024, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. S-au primit și autorizat la plată 5 cereri, cu o valoare totală de 242.229,94 lei.