Numeroase variante de relaxare departe de agitația orașelor, dar și alte oferte de ocupare a timpului liber le-au fost prezentate vizitatorilor care au ajuns la standul comunei Afumați, prin distribuirea de pliante, brelocuri, broșuri și hărți cu principalele obiective turistice ale așezării ilfovene.
Vizitatorii Târgului de Turism al României, desfășurat weekendul trecut la ROMEXPO, au putut să afle în cele patru zile de eveniment, informații prețioase despre comuna Afumați și vestigiile acestei localități istorice. Majoritatea celor care s-au oprit la standul comunei ilfovene au descoperit că la doar doi pași de Capitală se află Ansamblul fostei curți a stolnicului Constantin Cantacuzino, care datează din secolul al XVII-lea, complexul arhitectural care cuprinde Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (sau Biserica Veche, din 1696, așa cum este cunoscută de localnici), Conacul Stolnicului Constantin Cantacuzino, din 1696 și Zidul de incintă, dar pot fi găsite și ruinele Curții Domnești a lui Radu de la Afumați (domn al Țării Românești între anii 1522-1529), la intrarea in comună, pe malul stâng al pârâului Pasărea.
Un alt obiectiv aflat la Afumați, inclus pe lista destinațiilor turistice promovate la Târgul de Turism este pădurea peisagistică de la Afumați, în suprafață de circa 300 ha, care face parte din renumiții “Codrii ai Vlăsiei”. Pădurea Afumați este formată din diverse specii de foioase – stejar, fag, arțar, salcâm, tei, în amestec sau în masive. Nu în ultimul rând, lacurile aflate pe valea râului Pasărea, cu cele șase bazine, în nord-vestul, centrul și sud-estul comunei, pot oferi o bază de agrement foarte atractivă pentru turiștii aflați în tranzit și pentru turiștii de weekend.
”Participăm cu istoria comunei noastre pentru a șasea oară la acest târg de turism. Ne mândrim cu vestigiile pe care le avem în grijă. Înainte de 2008, multe dintre ele erau necunoscute publicului. Suntem siguri că și la această ediție, cei care s-au oprit la standul comunei noastre au rămas surprinși de valorile monumentelor vechi, vestigii seculare ale unor timpuri istorice, memorabile, despre care n-au știut că există până acum. Iar acestea se află la numai doi pași de Capitală. Vestigii care dăinuie și azi, marcate ca atare, catalogate, cuprinse în documente oficiale ale Ministerului Culturii, ca repere importante ale patrimoniului nostru național”, ne-a declarat Gabriel Dumănică.
Edilul ne-a dezvăluit că, de-a lungul anilor, acest proiect inițiat de domnia sa a avut un impact major. ”Efectele benefice ale promovării localității noastre s-au văzut imediat, și vorbesc aici despre renumele comunei Afumați la nivel național, despre numeroșii oaspeți care ne vizitează. De altfel, Afumați este singura comună ilfoveană care are o participare constantă la Târgul de Turism”, a mai precizat edilul. Proiectul ”Afumați – istorie și contemporaneitate” este cel sub auspiciile căruia se derulează inițiativa primarului Gabriel Dumănică, referitoare la turismul propus publicului, proiect care a debutat în anul 2013.
Comuna se laudă și cu locuitorii săi talentați
Primarul Gabriel Duminică și-a exprimat bucuria că participarea la Târgul de Turism a oferit și un prilej foarte bun pentru ca vizitatorii standului să afle că această comună nu se evidențiază doar prin obiectivele sale istorice, ci și datorită afumățenilor talentați care au obținut rezultate remarcabile în diferite domenii, indiferent de vârstă.
În fiecare dintre cele patru zile ale târgului, la standul comunei Afumați, vizitatorii au descoperit momente deosebite. Astfel, într-o zi, au venit sportivii din comună. Cei prezenți la târg au putut face cunoștință cu tânăra Alice Perjoiu, care este cunoscută pentru performanțe deosebite la înot, cross și ciclism, fiind campioană națională la grupele de copii și juniori, la duatlon și triatlon, dar cu rezultate bune și la competițiile europene de juniori. ”Alice a făcut parte din echipa de români care a traversat înot Canalul Mânecii. Avem și tenismeni, cu rezultate foarte bune, precum jucătorii Bianca Dragu și Alexandru Primaru, dar în egală măsură ne bucurăm că ne-au vizitat la standul nostru și jucători de marcă ai echipei de fotbal, împreună cu staff-ul tehnic, cu antrenori, cu conducerea clubului”, ne-a spus edilul.
Sâmbătă, a fost o zi presărată cu momente culturale. Corul Școlii din Afumați, condus de învățătoarea Natalia Stancu, a oferit momente emoționante din partea copiilor, de la clasa pregătitoare până la clasa a patra. Îmbrăcați în costume tradiționale românești, copiii au interpretat câteva cântece foarte frumoase, apreciate atât de vizitatori, cât și de reprezentanții celorlalte standuri. ”Am mai avut și un moment deosebit al trupei de dans modern Smart Kids, al școlii din Afumați, grup condus de Simona Vasile și susținut de Primăria comunei Afumați. La târg a venit o echipă cu copii de vârste diferite, dar de regulă există participări pe grupe de vârstă. Trebuie să remarcăm faptul că echipele care au participat la concursuri în ultimii trei ani au câștigat locuri pe podium. De altfel, totdeauna, trupa de dans în stilul zumba s-a întors cu medalii”, ne-a spus mândru primarul Gabriel Dumănică.
La standul comunei Afumați a evoluat și interpreta de muzică populară Bianca Gheorghe, care la numai 12 ani este o prezență scenică remarcabilă, fiind foarte cunoscută datorită participărilor sale la numeroase spectacole, festivaluri sau la emisiuni televizate. Bianca are un repertoriu bogat, cântă de la vârsta de 5 ani și este o prezență extrem de îndrăgită de public. Un alt moment muzical, de această dată din zona muzicii disco, a aparținut Laurei Ion, o tânără care deja s-a impus în lumea artistică și a câștigat foarte multe concursuri de interpretare, în toată țara, iar odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, a anunțat că urmează să lanseze primele piese proprii. ”Și Laura a avut priză foarte mare la publicul de la Târgul de Turism”, a mai spus, cu mândrie, primarul. ”Așadar scopul principal, și anul acesta, cu siguranță, l-am atins. Ne dorim să fim din ce în ce mai cunoscuți la nivel național, prin ceea ce avem mai bun, școală, tradiții, istorie, viață spirituală. Avem școli foarte moderne în Afumați, condiții foarte bune de învățământ. Avem o viață socială, culturală și sportivă foarte bogată. Ne-am bucurat că la stand au ajuns și foarte mulți ilfoveni care cunosc comuna Afumați, dar nu cunoșteau profund vestigiile acestei așezări. Anul acesta se împlinesc 513 ani de la atestarea documentară a comunei noastre. Este un an în care multe evenimente se vor desfășura sub această egidă, pentru a pune în valoare, prin orice mijloace pe care le avem la îndemână, istoria, investițiile în infrastructură, modernizarea comunei, sportul și cultura. Dorim ca localitatea noastră să fie cunoscută în întreaga țară și pentru aceasta ne gândim și la alte proiecte, mai ales că avem și multe proiecte finanțate prin fonduri europene. Ne consultăm și cu cetățenii din comună, care vin cu idei noi, pentru că ne dorim ca întreaga comunitate afumățeană să prospere, să se dezvolte și să fie fericită” a subliniat primarul Gabriel Dumănică.