Sunt monitorizate toate localitățile din județ, iar în cazul în care au fost încălcate normele prevăzute de actele normative în vigoare, polițiștii au intervenit cu promptitudine și profesionalism, pentru identificarea și depistarea persoanelor implicate, tragerea lor la răspundere penală și recuperarea prejudiciilor cauzate. Spre exemplu, polițiștii din Voluntari au intervenit în seara zilei de 2 august a.c., la o altercație în localitatea Petrăchioaia, în care mai multe persoane s-au agresat fizic, reciproc, prin lovire. În cauză, polițiștii din Voluntari au desfășurat activități procedurale, iar în urma probatoriului administrat, au dispus, la data de 4 august a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore, față de 7 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pe 5 august a.c., cele 7 persoane au fost prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a dispus măsura controlului judiciar față de acestea, pentru 60 de zile.
”Legea Anastasia”, informare generală!
Sau, tot pe 5 august, în acțiunile întreprinse în intervalul orar 19.00-23.00, punctual, în localitățile Sintești, Tânganu și Petrăchioaia, polițiștii structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme și muniții, economic și acțiuni speciale au efectuat verificări la agenții economici, la persoanele fizice deținătoare de arme, au desfășurat activități pentru identificarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional și pentru identificarea și depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive. Polițiștii de la acțiuni speciale au fost prezenți în teren pentru asigurarea bunei desfășurări a activităților polițienești. Pe lângă verificarea documentelor personale și ale autovehiculelor, conducătorii auto au fost informați despre noile modificări legislative – ”Legea Anastasia” – care se referă la faptul că, în cazul persoanelor care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și care au provocat accidente rutiere soldate cu decesul victimei, NU se mai poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În intervalul de referință menționat anterior, polițiștii au legitimat 336 de persoane, au verificat 298 de autovehicule, iar cei de la arme au verificat 3 persoane fizice deținătoare de arme.
Polițiștii de la economic au verificat 4 agenți economici si au confiscat 2.005 lei. Pentru neregulile constatate, polițiștii ilfoveni au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, amenzi în valoare totală de 63.325 de lei, dintre care 96 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002, 2 sancțiuni conform O.G. 28/1999 și câte o sancțiune conform Legii 333/2003, Legii 61/1991, Legii 132/2017, O.G. 92/2001, H.G. 1061/2008. Au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare și 4 plăcuțe cu numere.
Polițiștii de investigații criminale au verificat 4 persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive și au desfășurat activități specifice pentru 6 persoane urmărite la nivel național. Spre exemplu, în cazul unui conducător auto, oprit de polițiști, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru un alt conducător auto, aparatul alcooltest a indicat o valoare pozitivă de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea organelor de poliție, acesta a refuzat să fie condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice. Un alt conducător auto, implicat într-un eveniment rutier, fără victime, a fost testat cu aparatul alcooltest și acesta a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.