De la ora 21, proiectul ”Balkanic” – un proiect de echipă gândit de Raluka, despre care am putea spune doar ce se știe deja – că reprezintă una dintre cele mai bune voci feminine din România, a încântat ascultătorii cu piese lăutărești și folclorice reorchestrate într-un sound actual. ”Am pornit acest proiect de ceva vreme, iar pe parcursul timpului am reușit să-i aduc alături pe acești oameni minunați – Daniel (acordeon), Triff (chitară), George (vioară), Oman (clape), Sheby (chitară bass) sau Ciupi (tobă)”, a spus Raluka.
Iar artiștii și-au demonstrat pe deplin talentul aducând în fața publicului piese cunoscute precum Magdalena, Ema, Am iubit o ardeleană etc. Au fost și piese ale Ralukăi, în afara proiectului Balkanic, iar la ora 21.30, artistei i s-a alăturat pentru câteva melodii, printre care mult îndrăgitele ”Mama mea e florăreasă” și ”Șaraiman”, Damian Drăghici. Încă o jumătate de oră de ”Balkanic”, după care scena a fost eliberată și pregătită pentru Damian & Brothers.
Și a urmat, așadar, un show de excepție, cu un artist de talie mondială, care s-a aflat pe scenele lumii alături de Joe Cocker, James Brown, Cindi Lauper, Shaggy, Zucchero, Nigel Kennedy sau Omara Portuondo, cea supranumită
Edith Piaf a Cubei, deținătoare a unui premiu Grammy. La Otopeni, Damian Drăghici a venit însoțit de naiul său, de soția Cristina Stroe, de solista trupei, Lorena, de Mugur (la vioară), Raul (trompetă), Mihai (la clape), Poli (bass), Damian Rusu (chitară) și Vlad (tobe).
O seară spectaculoasă, așa cum spuneam că se obișnuiește la Otopeni, în așteptarea unui nou eveniment muzical deosebit, care are loc anual, la început de septembrie, când, timp de trei zile, aici are loc Festivalul folcloric de artă și tradiție românească.