Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a comentat astfel aprobarea bugetului pentru anul 2024: „Sunt calcule generice cu banii disponibili care vor dezvolta Ilfovul în următorii ani. Am obținut ce mi-am propus pentru Ilfov, prin aprobarea bugetului de anul acesta. Sumele pe care le-am înaintat spre aprobare – pentru sănătate, infrastructură, apă-canal, educație, toate au fost votate de consilierii județeni, în ședința din 7 februarie 2024. Avem nevoie de investiții majore în Ilfov, o zonă aflată în dezvoltare, cu tot mai mulți locuitori. Pe date statistice, județul Ilfov are o populație de peste 540.000 de locuitori. Aceasta este, însă, statistica oficială. În practică, sunt mult mai mulți cetățeni care s-au mutat în Ilfov, departe de zgomotul urban. Avem nevoie de proiecte noi de dezvoltare, de investiții care să aibă susținere și continuitate în județ”.
Iar Ștefan Rădulescu, vicepreședintele CJ Ilfov, a apreciat că este nevoie de ”susținere reciprocă în realizarea proiectelor, care să producă efecte în teren pentru toți locuitorii județului Ilfov”. ”Sunt convins că împreună cu partenerii locali, cu primarii, vom pune în practică toate aceste proiecte analizate astăzi, în ședință, iar rezultatele vor fi pe măsură. Știu, avem nevoie de timp, de înțelegere din partea ilfovenilor. Dar, rezultatele vor fi pe măsura eforturilor, nevoilor și așteptărilor. Consilierii județeni au votat astăzi cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată județul Ilfov, de 941.502.139 lei. Acest lucru înseamnă că vor putea fi realizate mai multe investiții, care vor îmbunătăți viața ilfovenilor. Unul dintre domeniile prioritare este infrastructura de transport, pentru care s-a alocat aproape 30% din buget. Vor putea fi accelerate lucrările de modernizare a DJ 401A, cel mai complex proiect de infrastructură rutieră din Ilfov. Investiția presupune reabilitarea părții carosabile și realizarea de trotuare și zone de acces la proprietăți, piste pentru biciclete, sisteme de preluare a apelor pluviale, spații verzi, iluminat modern și mutarea rețelelor de cabluri în subteran, totul pe o lungime de 28 de km. De asemenea, vor putea fi realizate lucrări pe DJ 197, DJ 300, DJ 301 (sistem pluvial, trotuare și acces la proprietăți), DJ 101J (Mănăstirea Sitaru), DJ 184 (amenajarea sistemului de scurgere a apelor), DJ 101 și multe alte investiții. Din PNRR, vor putea fi realizate investiții la Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, cu scopul de a reduce riscul de infecții nosocomiale. Sume importante sunt destinate proiectelor de înființare a centrelor de colectare a deșeurilor prin aport voluntar (CAV), pentru achiziția de microbuze școlare, precum și alte investiții în sănătate, educație și sport. Localitate cu localitate, stradă cu stradă, CJ Ilfov investește în viitorul cetățenilor. Administrația liberală este o administrație pentru oameni și reprezintă întotdeauna soluția pentru dezvoltare”, a precizat Ștefan Rădulescu.
Împărțirea bugetului
Pentru ”Autorități Executive” – 304.902.499 lei, ”Alte servicii publice generale” – 32.494.933 lei, ”Dobânzi” – 19.600.000 lei, ”Apărare, ordine publică și siguranță națională” – 5.718.299 lei, ”Învățământ” – 13.963.000 lei, ”Sănătate” – 122.624.618 lei, ”Cultură, recreere și religie” – 32.383.000 lei, ”Asigurări și asistență socială” – 73.353.049 lei, ”Protecția mediului” – 55.692.150 lei, ”Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă” – 2 milioane lei, ”Transporturi” – 278.770.091 lei, cheltuieli de personal – 83.851.000 lei, pentru 553 posturi în aparatul de specialitate al CJI, 211.159.089 lei, pentru 2.242 posturi aprobate pentru capitolele bugetare ”Sănătate” și ”Asigurări și asistență socială”. Numărul maxim de posturi finanțate pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din Ilfov a fost stabilit la 233 persoane.
S-au aprobat bugetele de venituri și cheltuieli ce se includ în bugetul consolidat al CJI, astfel: sume din fonduri extrabugetare – 21.114.000 lei din care pentru Centrul Județean Ilfov de Asistență medico-socială pentru bolnavi cronici, Domnești – 600.000 lei, Căminul pentru persoane vârstnice, Periș – 1,7 milioane lei și Serviciul de pază obiective de interes județean – 18.814.000 lei; sume alocale de Ministerul Sănătății – prin Casa de Asigurări de Sănătate – 193.986.105 lei și prin Direcția Județeană de Sănătate Publică – 23.893.176 lei; venituri proprii estimate a se încasa – 2.380.000 lei; sume aferente proiectelor finanțate prin PNRR – 39.677.094 lei; sume aferente donațiilor și sponsorizărilor – 4.376.500 lei.
S-au mai aprobat bugetul creditelor interne – 83.059.744 lei, bugetul fondurilor externe nerambursabile – Mecanismul financiar spațiul economic european și norvegian 2014-2021 – cheltuieli – 20.652 lei.
Proiecte ambițioase și încă 41,5 milioane de lei din excedent, pentru dezvoltare
Un alt proiect de hotărâre supus aprobării consilierilor județeni, în ședința din 7 februarie a.c., a vizat aprobarea deblocării și utilizării unei sume din excedentul anual al bugetului local al județului. Este vorba despre 41.547.001 lei, din excedentul anual al bugetului local al județului Ilfov rezultat la 31 decembrie 2023, pentru finanțarea cheltuielior secțiunii dezvoltare, capitolul ”Transporturi”. De asemenea, s-a aprobat Programul obiectivelor de investiții, necesar a fi finanțate în 2024 din excedentul bugetar rezultat la sfârșitul anului trecut. Câteva lucrări noi (pentru care se alocă 15.801.961 lei) cuprinse în program sunt – reabilitare, consolidare, modernizare, reabilitare termică a corpurilor C1 și C4 ale fostului sediu al CJI, adăpost pentru animale mari și mici pe raza județului, reparații capitale și dotări la Centrul de plasament din Periș și la cel din Vidra, valorificarea resurselor de apă geotermală pentru termoficarea Spitalului de Urgență ”Prof. dr. Agrippa Ionescu”, Balotești, dezvoltarea și construirea unei centrale electrice fotovoltaice în Ilfov, inclusiv drumuri de acces interior, post de transformare, îngrădire de siguranță și record la rețea, construire foișor la Stația de Salvare Voluntari; o serie de lucrări importante la Spitalul de Psihiatrie ”Eftimie Diamandescu”, Bălăceanca – proiectare și construcție arhivă, proiectare și branșament alimentare cu energie post trafo-grup, execuție și montaj stație preepurare ape uzate, execuție instalație alarmare la incendiu sau, la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități de la Ciolpani – amenajare parc, sistem de supraveghere video, amenajare drum incintă etc.
Studiu de prefezabilitate pentru proiect metrou Mogoșoaia – Buftea!
Pentru partea de ”Lucrări în continuare” s-au repartizat 20,5 milioane de lei, iar pentru partea de ”Achiziții de bunuri și alte cheltuieli de investiții” s-au alocat 5,2 milioane de lei din suma deblocată.
Programul se referă în acest ultim caz la, spre exemplu, elaborare documentație Planul de Amenajare a Teritoriului Județului Ilfov; SF Sistematizare zona Parc Științific Măgurele, tramă stradală, utilități și drumuri de acces; servicii de realizare a proiectului tehnic pentru parcuri urbane în proiectul ”Crearea de noi suprafețe împădurite”; elaborarea studiilor tehnice pentru Nodul Multimodal București-Ilfov – studii pregătitoare, SF, inclusiv asistență tehnică privind elaborarea cererii de finanțare și asistență pentru procedurile de achiziție; telemedicină în județul Ilfov; servicii de proiectare pentru obiectivul ”Capacitate nouă de producție a energiei electrice din surse solare pentru autoconsum Energie Ilfov”; SF Pădure-Parc-Muzeu Natural Zero Waste Cernica; platformă de e-learning pentru învățământul tehnic și dual; SF pentru obiectivul ”Valorificare turistică a Fortului 13 Jilava”; achiziție containere pentru școală modulară la Bragadiru; SF pentru realizarea unui centru de reabilitare pentru persoane dependente de substanțe, în Glina; SF pentru înființarea unui campus școlar multifuncțional în Măgurele; SF pentru amenajarea unei salbe de lacuri în Ilfov; studiu de prefezabilitate ”Proiect metrou Mogoșoaia – Buftea”; platformă online pentru eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor de UAT din județ; achiziția de microbuze electrice pentru elevi; ”Campus dual Politehnica București” – promovarea rutei complete de dual; achiziții de bunuri și dotări independente la ISUBIf ”Dealul Spirii”, la Centrul Județean de Resuse și Asistență Educațională Ilfov, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, în proiectul ”Dotarea secției de Terapie Intensivă pentru nou-născuți”; proiect ”Dezvoltarea infrastructurii prespitalicești prin dotarea cu echipamente a unității de asistență medicală ambulatoriu din cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, Buftea; o serie de lucrări importante la Spitalul de Psihiatrie ”Eftimie Diamnadescu”, Bălăceanca.