@ Cele două saloane de evenimente, în care s-a petrecut de Ziua Internațională a Femeii, au fost aproape neîncăpătoare
@ Autoritatea locală a organizat încă un eveniment memorabil pentru doamnele și domnișoarele din Clinceni, oferit cu respect și mulțumire
Și cum o zi atât de importantă pentru femei nu putea să treacă fără o petrecere unde acestea să se simtă ca niște regine, să fie servite, să danseze și să se bucure de muzică, dans, de prietene, de voie bună, de la ora ora 17.00, cele două saloane de evenimente de la Belvedere Grand Ballroom Clinceni au devenit neîncăpătoare. Peste 500 de femei au fost întâmpinate de primarul Adrian Budeanu cu trandafiri albi (una dintre cele trei culorile – alături de verde și violet – ale Zilei Internaționale a Femeii, culori care își au originea și însemnătatea în Uniunea Socială și Politică a Femeilor din Marea Britanie, încă din anul 1908), o ciocolată și o eșarfă frumos ambalate și au fost invitate la mese, pentru o seară memorabilă, care să le destindă și să le facă să uite pentru câteva ore de grijile cotidiene.
Muzică, mult dans și voie bună pentru sărbătoritele zilei
În ambele saloare atmosfera a fost întreținută de îndrăgiți artiști clinceneni, dar și de artiști invitați și nu a fost nevoie de un efort prea mare sau de rugăminți pentru ca doamnele prezente să înceapă curând petrecerea, în adevăratul sens al cuvântului.
În sala Diamant, acompaniamentul muzical a aparținut familiei Niculae – domnului Iulian Niculae, fiilor David și Alexandru și mamei acestora, Eugenia Moise Niculae, dar și invitatelor Mădălina Artem și Simona Ion. A fost muzică populară, muzică de petrecere, muzică ușoară, muzică pe placul fiecărei sărbătorite, melodii ale căror versuri au avut în centrul lor femeia și, mai cu seamă, mama. Pentru că, în România, Ziua Mamei este sărbătorită tot pe 8 Martie, aniversare dedicată recunoașterii și aprecierii rolului matern.
În salonul Rubin, rolul de gazdă a aparținut energicei interprete de muzică populară Mărioara Man Gheorghe, care a adus la microfon copii talentați din Clinceni, interpreți delicați de folclor autentic, îmbrăcați în costume populare, emoționați să cânte în fața mamelor, bunicilor, profesoarelor lor, artiști ai orchestrei Doina Argeșului din Breaza și, tot din Argeș, pe Creola Stanciu. Alături de copiii din Clinceni – Vlad Dincă, Alex Turturică, Ilie Geoagăș, Raluca Doboș sau micuța Cătălina Vulpoiu – au mai interpretat melodii antrenante, numai bune pentru dans, la zi de sărbătoare, Mihaela Petrache, Elena Bordeianu sau Ilie Roșu.
La mese, ospătarii localului au avut grijă să nu lipsească absolut nimic sărbătoritelor, iar acestea să fie servite cu atenția cuvenită unor adevărate regine care nu au permisiunea să facă nici cel mai mic efort – mai ales într-o zi dedicată în exclusivitate lor.
În toiul petrecerii, printre invitați s-au remarcat președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma și vicepreședintele CJI, Vincențiu Voicu, care și-au dorit să facă o scurtă oprire la Clinceni, pentru a ura și doamnelor de aici tradiționalul <<La mulți ani!>>.
”Să aveți un an cu multe împliniri personale și profesionale!”, a spus Hubert Thuma, subliniind că în Ilfov sunt femei remarcabile, ca peste tot în țară. ”Le mulțumesc pentru implicarea cu care își fac meseria, pentru proiectele frumoase și utile pe care le realizează pentru comunitate! Încurajez femeile să intre în politică, să intre în administrație!”, a spus președintele CJI.
Și cum o petrecere fără tort nu există, spre finalul evenimentului, acesta a fost adus în fața sărbătoritelor, care au dorit să imortalizeze momentul, alături de primarul Adrian Budeanu, pentru colecțiile personale cu amintiri. Edilul a transmis, din nou, tuturor femeilor, mulțumiri și recunoștință, le-a urat sănătate, multe bucurii și împliniri.
Femeile au bătut cale lungă pentru a ajunge unde sunt astăzi
Așadar, peste 500 de doamne și domnișoare au petrecut o după amiază și o seară de relaxare, în comunitate, primind cu modestie aprecierile pe drept cuvenite, dragostea, respectul, recunoașterea realizărilor lor.
Recent, experți ai Organizației Națiunilor Unite declarau, în contextul marcării Zilei Internaționale a Femeii, că factorii de decizie politică ”trebuie să aprecieze, să recunoască și să ia în considerare contribuția vitală pe care femeile o aduc economiilor din întreaga lume prin munca de îngrijire plătită și neplătită. Femeile petrec de aproximativ trei ori mai mult timp decât bărbații în activități de îngrijire neplătite, iar dacă acestor activități li s-ar atribui o valoare monetară, ele ar reprezenta peste 40% din PIB”.
Deși curajul și puterea femeilor nu au nevoie de o zi specială de sărbătoare, întrucât acestea trebuie aprecizate în fiecare zi, cu același respect, 8 Martie rămâne ziua dedicată celebrării sacrificiului pe care generații întregi l-au făcut pentru ca femeile de azi să fie mai aproape de egalitatea de gen. Totul a pornit în 1908, cu mii de femei mărșăluind pe străzile New York-ului, pentru un program de lucru scurtat, plată corectă și drept de vot.