Pentru toate cadrele didactice ilfovene, care și-au asumat rolul de formare a copiilor noștri
Printre cei prezenți s-au aflat vicepreședinții Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu și Vincențiu Voicu, inspector școlar general al ISJ Ilfov, Adriana Stoica, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Alexandrina Niță, Lavinia Șandru și președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Sorin Stanciu.
Pe scena casei de cultură a orașului Bragadiru au adus un omagiu femeii, și în special mamelor, artiști de toate vârstele, prezentați publicului de către Marius Ciprian Pop, binecunoscut iubitor de cântec și de Dumnezeu. Deschiderea evenimentului a aparținut Corului de copii ”Sunetul Muzicii”, condus de Cristina Manoliu, cu interpretări în grup, solo și la final – un duet al surorilor Sophia și Anne Marie. A urmat David Dumitrescu, puștiul grozav, care deja încântă ilfovenii și nu numai, cu replicile lui ”de om mare”, cu talentul său la pian și la recitat poezii.
”La mulți ani, tuturor femeilor, pentru ziua de 1 Martie și, de asemenea, în avans, pentru ziua de 8 Martie! În această seară, vă oferim acest eveniment ca pe un mic gest simbolic de mulțumire. Pentru îndatorirea dumneavoatră, ce nu este ușoară – să aveți grijă de viitorul țării noastre. În mâinile dumneavoastră se formează copiii noștri. Aveți – împreună cu noi, familiile acestor copii, o responsabilitate foarte mare. Pentru devotamentul dumneavoastră, vă aplaudăm și vă transmit că noi vă susținem în totalitate. Președintele CJ Ilfov, Hubert
Thuma, transmite, de asemenea, un mesaj ferm de susținere. Și cred că se vede în județul Ilfov că vă suntem aproape, că susținem investiții majore în educație, conștientizăm nevoia acestor investiții în învățământ, în viitorul țării noastre”, au transmis vicepreședinții CJ Ilfov. Și, de asemenea, Adriana Stoica a subliniat, la rândul său, recunoștința și aprecierea ISJ Ilfov pentru toată activitatea cadrelor didactice din județ, pentru rolul pe care îl au acestea în formarea copiilor, elevilor, tineretului. ”Vă mulțumesc și eu și vă transmit «La mulți ani!», cu multe bucurii și împliniri”, a adăugat inspectorul general școlar al ISJ Ilfov.
Maica Domnului, mama tuturor timpurilor!
În continuarea spectacolului, scena a aparținut Grupului folcloric ”Mlădițe ilfovene”, o mică parte din componența acestuia, copiii fiind însoțiți, ca de fiecare dată, de Mărioara Man Gheorghe. Mamă a trei copii, artista a vorbit despre dăruire, dragoste, priceperea de a oferi pruncilor cele mai bune sfaturi de viață, despre respect și sacrificiu, și a încântat auditoriul cu interpretări a cappella a unor melodii populare îndrăgite.
Finalul serii a aparținut etnologului și interpretului de muzică populară Marius Ciprian Pop care, alături de orchestra sa, a oferit o reprezentație artistică deosebită, atingând în modul cel mai duios sufletele doamnelor din sală. Acesta a amintit, în încheiere, de cea mai iubită mamă, de Maica Domnului, ”modelul suprem al mamei. Măicuța noastră Preacurată, pe care nimeni, niciodată, nu a numit-o atât de frumos cum a numit-o neamul nostru – Măicuța Preasfântă ce ne veghează cu grijă și nu lasă pe nimeni dintre cei care-I cer ajutorul fără răspuns. Băgați de seamă! Când vă aflați la răscruce de drumuri, spuneți-I așa: «Maica Domnului, și tu ești mama ca și mine, și mai mult – ești mama tuturor creștinilor. Șii ce e în sufletul meu. Să nu mă lași! Ajută-mă!» Și atunci veți vedea cum se rezolvă problemele, în cel mai scurt timp. Să nu vă îndoiți de lucrul acesta!”, a spus preotul Marius Ciprian Pop.