Comuna Afumați traversează o etapă decisivă pentru confortul oamenilor și pentru atractivitatea economică a localității, printr-un pachet coerent de investiții care atacă frontal atât nevoia de apă potabilă sigură și presiune stabilă în rețea, cât și necesitatea unui sistem de canalizare complet, modern și sustenabil. Primarul Gabriel Dumănică explică faptul că intervențiile merg simultan pe toate verigile lanțului tehnologic, de la captare, tratare și înmagazinare până la transport, distribuție și epurare, iar în paralel administrația ridică și o sală de evenimene gândită să servească școala și comunitatea pe termen lung.
Ansamblul de lucrări de modernizare a rețelei de apă și canalizare se derulează în comuna Afumați în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare cu o arhitectură tehnică care combină modernizarea instalațiilor existente cu construcții noi dimensionate pentru cererea de azi și pentru dezvoltarea pe următorii 15-20 de ani. Lucrările de apă pornesc de la stația de tratare de pe strada Crizantemei, unde se construiește o stație nouă și se modernizează instalațiile vechi astfel încât cele două să funcționeze în flux, cu un control integrat al calității și al presiunii. Acolo se ridică două rezervoare noi de înmagazinare a apei, fiecare cu o capacitate de o mie de metri cubi, iar bazinele existente, în total 600 de metri cubi, intră în reabilitare pentru a deveni o rezervă flexibilă, adaptată variațiilor de consum. Proiectul presupune montarea de linii de filtrare cu medii catalitice sub presiune, instalarea unei unități de osmoză inversă
pentru parametri constanți ai apei tratate, stații de dozare automatizate, stație dedicată pentru pompe pentru apa filtrată și extinderea frontului de captare astfel încât noul debit să poată fi susținut fără sincope. Rețeaua de apă crește cu 11,71 kilometri, iar șase puțuri de mare adâncime intră în execuție pentru a suplimenta cele șapte foraje existente. Trei puțuri noi au fost deja forate, iar al patrulea începe în această lună, ceea ce arată ritmul atent urmărit de echipele din teren. Investiția include și o clădire administrativă cu laborator, necesară pentru monitorizarea continuă și pentru verificarea rapidă a calității,
astfel încât operatorii să intervină minim în fluxul informatizat de producție, stocare și tratare. În teren, armăturile pentru bazinele mari sunt deja turnate, se pregătesc cofrajele pentru etapele următoare, iar șantierul avansează etapizat, cu atenție la corelarea cu instalațiile existente.
„Această investiție asigură alimentarea cu apă și presiunea necesară nu doar pentru cei aproximativ 9.500 de locuitori aflați astăzi în comună, ci și pentru o populație proiectată spre 30.000 de oameni. Îi asigurăm pe cetățeni că rețeaua va livra sigur, modern și eficient cel puțin în următorii 15-20 de ani”, declară primarul comunei Afumați, Gabriel Dumănică. Edilul precizează că dimensionarea corectă a rezervelor, tipul de filtrare și automatizarea dozajelor va elimina variațiile care au generat în trecut disconfort, noul sistem stabilind un standard de calitate ridicat.
O modernizare eficientă și sigură
Pe partea de canalizare, administrația raportează o evoluție solidă: introducerea rețelei din acest proiect este avansată în proporție de 60-70%, iar în paralel se execută racorduri gratuite până la limita de proprietate, fără cost pentru cetățeni la punctul de conectare din proiect. Zonele rămase de parcurs sunt clar identificate: porțiunea de pe DN2 din zona de deal până la Doraly, tronsoanele de pe ambele părți ale DN2, E85 spre centura Afumați, precum și partea dinspre zona Piua Pasărea, unde continuă rețeaua împreună cu noile racorduri. O caracteristică tehnică relevantă a lucrărilor constă în adâncimile de trei
până la cinci metri ale colectoarelor, ceea ce permite preluarea prin pantă naturală a apelor uzate inclusiv din perimetrele mai îndepărtate de centrul localității. Această soluție crește eficiența, scade costurile de operare și, pentru gospodării, reduce cheltuiala anuală față de alternativa vidanjării.
Imediat după finalizarea rețelelor, vor fi efectuate lucrările de refacere și modernizare rutieră: vor fi turnate mixturi asfaltice pe străzile care au avut asfalt, vor fi întărite străzile pietruite și vor fi amenajate trotuarele, putând fi organizată și colectarea apelor pluviale.
Un capitol separat, dar legat de rețea, îl reprezintă stația nouă de epurare ridicată pe malul râului Pasărea, în vecinătatea bazinului piscicol Afumați 4, pe un teren de 11.000 metri pătrați. Tehnologia adoptată urmărește parametrii ceruți de reglementările europene de mediu, iar poziționarea lângă vechea stație recepționată în 2009 permite tranziția operării fără întreruperi, cu preluarea treptată a debitelor. Administrația locală insistă asupra impactului direct: diminuarea poluării în ecosistemul de pe malul Pasărea, consolidarea sănătății publice printr-un ciclu al apei controlat și previzibil, precum și creșterea robusteții utilităților publice în ansamblu. Primăria își îndeamnă locuitorii să depună cererile de branșare pentru execuția racordurilor, pentru ca efortul bugetar major să se traducă rapid în beneficii la nivelul fiecărei gospodării.
Primarul Gabriel Dumănică subliniază filosofia din spatele șantierelor: soluțiile au fost gândite pentru a răspunde nevoilor actuale ale celor cu domiciliu stabil — în jur de 8.800 de persoane — și ale populației rezidente efective – aproximată la 9.500, însă capacitățile proiectate duc confortabil sistemul spre un orizont de două decenii cu o țintă demografică posibilă de treizeci de mii de locuitori.
„Canalizarea completă și stația de epurare modernă reduc poluarea, întăresc sănătatea publică și scad costurile familiilor, iar modul în care sunt poziționate și dimensionate lucrările ne permite să racordăm natural zone astăzi periferice și să pregătim extinderea localității fără improvizații”, spune primarul Gabriel Dumănică.
Sala de festivități sprijină școala și comunitatea
În același timp, pe Șoseaua Petrăchioaia nr. 10, în incinta Școlii Gimnaziale nr. 1, cunoscută ca Școala Mare, administrația din Afumați ridică o sală de festivități de 720 metri pătrați, proiectată să funcționeze în dublu rol: sală multifuncțională pentru evenimentele școlii și cantină în care elevii de la clasele V–VIII să primească o masă caldă. Clădirea, construită de la zero pe un teren care aparține domeniului public al comunei, are un acces principal generos, căi de evacuare gândite corect, o zonă tehnică independentă cu bucătărie, vestiare, spații de depozitare și grupuri sanitare, iar pe acoperiș va primi panouri fotovoltaice, semn că strategia de investiții urmărește nu doar confortul, ci și eficiența energetică și costuri de operare
sustenabile. Primele fundații s-au turnat, iar calendarul tehnic plasează finalizarea în anul viitor, astfel încât sala să poată intra din timp în circuitul educațional, cultural și social al comunității. La școală, sala de festivități devine o piesă centrală a vieții comunitare. Pentru elevii din ciclul gimnazial, masa caldă servită în condiții moderne și sigure va însemna cu siguranță energie pentru învățare și un timp petrecut la școală în parametri care contează. Pentru profesori, un spațiu corect dotat înseamnă activități pe care altădată le mutau în exterior sau în săli improvizate.
Primarul Gabriel Dumănică a explicat faptul că proiectarea a urmărit nevoile reale ale școlii și comunității, cu materiale care asigură siguranță, durabilitate și o acustică potrivită, iar integrarea panourilor fotovoltaice scade factura de funcționare pentru o clădire folosită intens.
În ansamblu, șantierele menționate nu reprezintă proiecte izolate, ci piese care se întrepătrund într-o strategie de modernizare. Finalizarea acestor proiecte va pune cu siguranță comuna într-o poziție evident mai bună și din punct de vedere economic și social.
O strategie bine gândită, ancorată în realitate
La capătul vizitelor pe șantier și al explicațiilor tehnice, primarul Gabriel Dumănică evidențiază anvergura perioadei care urmează pentru comunitatea pe care o gospodărește: anii 2025, 2026 și 2027 sunt programați cu proiecte numeroase, unele deja licitate, altele în aprobare sau în avizare, iar în ciuda constrângerilor financiare la nivel național se va construi mult în Afumați. Administrația vorbește despre un portofoliu important de proiecte care se leagă între ele, cu utilități de apă și canalizare, cu stație de epurare, cu sală de festivități, cu străzi modernizate și cu investiții în educație, cultură, sport și
relaxare. ”Susținem dezvoltarea comercială și logistică tocmai pentru că utilitățile și drumurile sunt gândite să o susțină, iar investitorii au nevoie de predictibilitate la apă, canal și mobilitate ca să își calibreze planurile”, a precizat edilul. Prin acest ritm, comuna se consolidează ca hub economic în nord-estul Bucureștiului, un loc în care dezvoltarea comercială, de depozitare, de showroom și de producție are infrastructura de care are nevoie și în care locuitorii beneficiază de confort și siguranță. Comuna Afumați își face lecțiile la utilități și la infrastructură și, cu sprijinul coridorului A0, al radialului 6–7 și al noilor conexiuni spre Ștefăneștii de Jos și Dascălu își așază temelia pentru un deceniu de creștere sănătoasă, cu
proiecte care nu doar bifează metri de conductă sau metri pătrați de construcție, ci schimbă în bine modul în care oamenii trăiesc, lucrează și își cresc copiii în această zonă.



