La sfârșit de noiembrie, întreaga Românie se umple de o lumină aparte. Este lumina sufletească a zilei de 30 noiembrie, când îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei, cel ce a adus, după tradiție, credința creștină pe meleagurile noastre. Pentru tot românul aceasta este o sărbătoare din calendar, și totodată, un bun prilej de a ne așeza inimile mai aproape de Dumnezeu și de ocrotitorii noștri.
Despre Sfântul Andrei se știe că nu a fost un om al învățăturilor înalte, ci un pescar din Betsaida, un om obișnuit, cu mâinile bătătorite de muncă și cu sufletul limpede. Așa l-a găsit Mântuitorul, iar el a fost primul care I-a răspuns chemării. De aceea i se spune ”Cel Întâi chemat”. A pornit pe drumul credinței cu o inimă curată, iar această chemare nu a ținut numai de el. I-a adus și pe alții aproape de Dumnezeu, începând chiar cu fratele său, Petru. În cuvintele Sfintei Scripturi se păstrează simplitatea acelui moment. ”Învățătorule, unde locuiești?”. ”Veniți și veți vedea!”. Așa începe, de fapt, istoria creștină pe pământul nostru, cu o căutare, un pas, o inimă deschisă.
Dobrogea, locul unde sfințenia a prins rădăcini
Tradiția ne spune că Sfântul Andrei a ajuns până în Dobrogea, acolo unde a trăit o vreme într-o
peșteră aflată aproape de actuala localitate Ion Corvin. Și astăzi, oamenii se adună în acel loc cu credința că pășesc pe urmele apostolului. Peștera, cuprinsă de pace și smerenie, păstrează în piatra ei urmele unei vieți trăite în rugăciune. Mii de români ajung anual să aprindă lumânare acolo. Majoritatea pelerinilor pleacă acasă cu sufletul mai împăcat, cu nădejdea reînnoită și cu sentimentul că nu sunt singuri în încercările lor. Pentru că a fost primul care a vorbit strămoșilor noștri despre Dumnezeu, Sfântul Andrei este cinstit ca Ocrotitorul României.
Vindecările Sfântului Andrei, semne pentru cei ce cred Sfântul Andrei a fost cunoscut ca un om al vindecării și al milei, încă din timpul vieții sale. Se spune că i-a ajutat pe cei bolnavi, pe cei necăjiți, pe cei pe care nimeni nu îi mai putea ajuta. Una dintre cele mai cunoscute minuni este vindecarea Maximiliei, soția conducătorului cetății Patras, femeie greu încercată de boală și fără nădejde de la medici. Minunea i-a schimbat viața și a determinat-o să-și deschidă inima spre dreapta credință. Tocmai aceste întâmplări,
transmise de-a lungul veacurilor, au fost pentru mulți oameni simpli temeiul de a-și pune
nădejdea în Sfântul Andrei atunci când greutățile vieții apasă tot mai mult pe umerii lor.
Învățătura lui, lumină peste veacuri
Sfântul Andrei și-a sfârșit viața ca martir, fiind răstignit pe o cruce în orașul Patras. Însă nu frica sau durerea au rămas ca amintire despre el, ci felul în care a privit Crucea, nu ca pe un sfârșit, ci ca pe o împlinire a drumului său de credință. Cuvintele Apostolului, păstrate prin tradiție, sunt de o frumusețe cutremurătoare. ”O, Cruce dorită, primește-mă pe mine, ucenicul Celui răstignit pe brațele tale”. Ele ne arată un om care nu și-a pierdut nădejdea nici în ceasul cel mai greu. Ziua Sfântului Andrei ne aduce aminte că, indiferent de vremuri, credința rămâne un sprijin puternic. Mulți români aprind o lumânare în această zi, alții se roagă acasă, alții merg la biserică, dar toți, în felul lor, caută aceeași lumină, liniște, ajutor și ocrotire. Pentru sufletul omului de rând din toată țara, sărbătoarea Sfântului Andrei este un colț de Cer așezat în mijlocul vieții de zi cu zi. O zi în care inimile se apropie mai mult de Dumnezeu și de sfinții Lui, iar speranța capătă un nou început.
1 Decembrie, Ziua Națională a României, sărbătoarea dăruită de Dumnezeu prin jertfa înaintașilor noștri
La doar o zi după ce îl omagiem pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul românilor, urmează o altă
zi de mare însemnătate pentru noi, 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Este o întâlnire rânduită de Bunul Dumnezeu între ocrotirea Cerească și recunoștința pământească, între credință și istorie.
Pentru românii de pretutindeni, această zi simbolizează comemorarea unui act istoric. Dar este și un moment de sinceră reculegere și rugăciune pentru țara noastră, pentru toți cei care au luptat, au sperat și au visat la o Românie unită. Unitatea de la 1918 nu a fost o decizie a oamenilor, și un dar al lui Dumnezeu, primit prin jertfa înaintașilor și prin credința neamului nostru.
România Mare, împlinirea unei nădejdi de veacuri
La Alba Iulia, în acea zi de decembrie 1918, nu s-au unit numai provincii, ci și inimi. Oamenii simpli, preoții satelor, dascălii, țăranii, soldații întorși de pe front, toți au venit cu o singură dorință, ca frații despărțiți să fie din nou împreună. În glasurile lor răsuna aceeași rugăciune: ”Doamne, unește-ne!”. Iar Dumnezeu a ascultat. De aceea, pentru credincioși, Ziua Națională este privită și ca o lucrare divină în istoria românilor, o clipă în care Cerul și pământul s-au atins prin nădejde, jertfă și iubire de neam. Astăzi, la mai bine de un secol de la Marea Unire, suntem chemați să păstrăm această moștenire prin cuvinte, prin trăire. Preoții îi pomenesc la Sfânta Liturghie pe cei care au plătit cu viața lor libertatea acestei țări, iar fiecare român poate adăuga o rugăciune pentru pace, pentru înțelegere, pentru binele României. 1 Decembrie devine, astfel, o sărbătoare a recunoștinței: față de Dumnezeu, față de strămoși, față de darul de a ne numi
un singur popor. În aceste zile de sărbătoare, în care Sfântul Apostol Andrei ne aduce ocrotirea lui, iar Ziua Națională ne reamintește de unitate, sufletele românilor se deschid către lumină și nădejde. În casele noastre, în bisericile satelor, în inimile celor plecați peste hotare, trăim aceeași rugăciune: ”Doamne, păzește România și binecuvântează poporul ei.”
1 Decembrie este, așadar, un prilej de a vedea cu ochii sufletului cât de mult a lucrat Dumnezeu în trecutul și în prezentul nostru. Este o zi de mângâiere sufletească și de speranță, o zi în care ne amintim că un popor unit și credincios rămâne mereu sub aripa Lui.
