- Test subtitlu
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Adela Cojan a explicat la videoconferința Sănătate și Farma care a avut loc săptămâna trecută, că această specialitate va reprezenta viitorul în tratamentul maladiilor grave. „Terapiile genice au intrat și la noi în țară. Am făcut tot posibilul chiar în această perioadă de cheltuieli consistente pe care trebuie să le acoperim în legătură cu serviciile medicale acordate pacienţilor. Cred că medicina genetică va reprezenta viitorul în tratamentul și altor maladii, în special în afecţiunile grave, în bolile oncologice. Cred că trebuie să ne pregătim în continuare și pentru alte provocări. (…) De acum încolo cred că este fundamental să aderăm la dialog, la conciliere, la transparență, onestitate, echitate și empatie între decidenți și între furnizorii de servicii medicale, între membrii corpului medical, pentru că numai o comunitate medicală unită în idealuri umanitare poate oferi pacienților noștri instrumentele adecvate și personalizate de diagnostic și tratament“, a spus președintele CNAS.