„E cea mai spinoasă discuţie a momentului. (…) Acest fenomen este şi în România şi în toată lumea. Încă de anul trecut am demarat strategia României de inteligenţă artificială. Împreună cu colegii din Parlament avem o lege, legea «Deepfake», care vine cu prevederi foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conţinut AI fals. În mod normal, va trebui să fie votată în cel mai scurt timp pentru că este în dezbatere la Camera Deputaţilor şi urmează să fie pusă pe ordinea de zi. Şi până în aprilie vom avea această lege”, a afirmat Ivan, la Digi 24.
Întrebat dacă această lege va fi în vigoare când începe campania electorală, ministrul a răspuns afirmativ, adăugând că vor fi aplicate amenzi şi pedepse cu închisoarea, în funcţie de gravitate.
„Da. Va fi o lege foarte clară, care vine cu amenzi pentru cei care produc conţinut deepfake, între 600 lei şi 90.000 lei. Iar în situaţia în care o instanţă de judecată din România constată că vorbim de o încălcare foarte gravă a legii, atunci acele persoane care au iniţiat astfel de conţinut pot să ajungă inclusiv la pedepse cu închisoare până la 2 ani”, a adăugat Bogdan Ivan.
Urmează să fie create filtre pe rețelele sociale
El a explicat că a avut discuţii cu reprezentanţii marilor platforme de social-media pe care sunt distribuite astfel de clipuri video sau de fotografii şi urmează să fie create filtre pentru a nu mai permite încărcarea în reţea de conţinut care foloseşte inteligenţa artificială şi nu reflectă realitatea.
Ivan a adăugat că, în cazul în care conţinutul este unul cu caracter umoristic, este obligatoriu, pentru a nu fi amendat, ca pe cel puţin 15 la sută din suprafaţa videoclipului să apară avertismentul că acest conţinut nu este unul real, ci unul creat cu inteligenţă artificială generativă.
„În situaţia în care totuşi ajunge astfel de conţinut pe reţelele de socializare, suntem în următoarea situaţie – să poţi să dai raport şi acel conţinut să fie scos. Avem cazul Taylor Swift în care a ajuns să fie scos acel conţinut după 17 ore, timp în care a fost văzut de milioane de ori. Vrem să facem acelaşi cadru ca şi cazul zonei de criminalitate, ca în 60 de minute să fie scos acel conţinut. În cazul în care este reclamat, urmează să fie filtrat, în situaţia în care este unul real şi s-a reclamat nereal, atunci urmează să fie pus înapoi”, a mai explicat Bogdan Ivan.
Întrebat cum vor fi identificaţi cei care generează astfel de conţinut, Ivan a spus că, din punct de vedere tehnic, este destul de simplu să fie identificaţi, menţionând că încă se caută o reglementare în privinţa celor care se vor ocupa cu identificarea lor.