Rata mortalităţii infantile în România urcă din nou la 5,7 la mia de copii născuţi vii, faţă de 5,2 în anul 2023, în condiţiile în care natalitatea scade vertiginos, anunţă Organizaţia Salvaţi Copiii.
Potrivit organizaţiei, cea mai mare rată a mortalităţii infantile se înregistrează în judeţul Sălaj – 10,5 la mia de copii născuţi vii, iar cea mai mică în municipiul Bucureşti – 2,5 la mie, ceea ce arată disparităţile uriaşe care există în ţară. Astfel, rata mortalităţii infantile din Sălaj este de 5 ori mai mare decât în Capitală. „Creşterea mortalităţii infantile vine pe fondul unei prăbuşiri a natalităţii. Astfel, avem un număr de 178.233 de nou-născuţi, faţă de 193.191 – în anul 2021, respectiv 206.826 – în anul 2020”, arată Salvați Copiii. Topul judeţelor cu rata mortalităţii infantile ridicată este următorul: Sălaj (cum precizam deja, pe primul loc, cu 10,5 la mie); Mehedinţi – 8,8 la mie; Brăila – 8,3 la mia de copii născuţi vii. Cele mai mici rate ale mortalităţii infantile sunt în: Bucureşti – 2,5 la mia de copii născuţi vii; Ilfov – 3,3 la mie și Alba – 3,6 la mie. Rata mare a mortalităţii infantile vine pe fondul unei natalităţi care a scăzut accelerat. Judeţele cu naşteri puţine sunt Mehedinţi – 1.470; Tulcea – 1.475; Caraş-Severin – 1.850, iar la polul opus se situează Suceava – 7.903, Iaşi – 8.937, municipiul Bucureşti – 18.644.
Declin demografic
Potrivit Institutului Național de Statistică, în decembrie 2023, numărul nașterilor înregistrate a scăzut atât față de luna decembrie 2022, cât și față de luna precedentă din anul trecut. Spre exemplu, în ultima lună din an, în România s-a înregistrat nașterea a 11.431 copii, în scădere cu 539 (-4,5%) față de noiembrie 2023. Iar numărul născuților-vii înregistrat în luna decembrie 2023 a fost mai mic cu 2.083 (-15,4%) comparativ cu aceeași lună din anul 2022. Numărul deceselor la copii cu vârsta sub un an înregistrat în decembrie 2023 a fost 81, în creștere cu 16 față de noiembrie 2023.
Referindu-se la cifrele de mai sus, europarlamentarul Corina Crețu a declarat că România va fi printre ţările care vor resimţi cel mai puternic declinul demografic asupra sistemului de pensii şi sistemului de sănătate – ”în condiţiile în care România pierde la fiecare 10 ani un milion de locuitori”. ”Conform INS, în ultima luna din 2023, s-au născut 11.431 de copii, iar numărul deceselor a fost de 21.917 de persoane. Totodată, România a atins un nou record negativ la natalitate – în primul trimestru din 2023 s-au născut 73.000 de copii, cel mai mic număr de 145 de ani. (…) Mai mult de jumătate dintre copiii din România doresc să emigreze, iar aproximativ o treime îşi propun să-şi continue studiile în străinătate, pentru a beneficia de mai bune oportunităţi şi condiţii de viaţă şi se impune adoptarea de politici şi investiţii pe termen lung pentru a le oferi posibilitatea de a rămâne în ţară. Este imperativ să asigurăm un nivel decent de trai pentru toţi, în special pentru tineri, pentru a le permite să-şi valorifice potenţialul şi pentru a transforma tendinţa de emigrare într-una de revenire şi de contribuţie activă la dezvoltarea României. Altfel, riscul este să pierdem resurse valoroase şi să suferim consecinţe negative pe termen lung”, a subliniat eurodeputatul Corina Creţu.