Netratate, infecțiile amigdalelor și urechilor pot duce la meningită, boli cardiace grave și chiar pierderea auzului
Ce sunt amigdalele și când devin problematice?
Amigdalele palatine sunt formate din țesut limfoid situat la nivelul faringelui și fac parte din inelul limfatic Waldeyer care conține: amigdalele palatine (două la număr), amigdala linguală, amigdala nasofaringiană și țesutul limfoid de pe peretele posterior al faringelui. Amigdalita este de două feluri: acută și cronică. Agenții patogeni (virali sau bacterieni) pot ajunge în organism atât prin cavitatea bucală, cât și prin nas. Când aceștia se întâlnesc cu celulele de apărare, începe lupta. Prima consecință este mărirea în volum a amigdalelor. Această creștere poate determina și o înroșire sau chiar apariția unor puncte cu puroi care se pot mări până la formarea unei pseudo-membrane cu acoperire mare. Dacă amigdalitele devin din ce în ce mai dese, atunci se ajunge la amigdalita cronică. Amigdalita acută este în general o infecție bacteriană a amigdalelor palatine. Agentul patogen cel mai frecvent întâlnit este streptococul beta hemolitic de grup A, urmat de departe de stafilococ și haemophilus influenzae. Alți agenți patogeni implicați sunt: bacteriile anaerobe, virusuri, gonococii. Numeroase persoane nu prezintă simptome, dar pot transmite bacteriile. Infecțiile faringelui (numite faringite) sunt în majoritatea cazurilor de etiologie virală. Diverse virusuri respiratorii – virusul gripei, în special, sunt responsabili pentru această patologie, în cadrul căreia apare și eritemul amigdalelor palatine, rar acoperite de secreții. Aceste infecții sunt uneori mai puțin grave decât infecțiile bacteriene. ”Principalul simptom al amigdalitei este durerea în gât, după care urmează inflamarea și înroșirea acestora, cu depozite purulente, tuse, cefalee, durere la înghițire, febră (ce poate fi foarte crescută la copii, în special la cei mici), oboseală, durere la nivelul urechilor sau gâtului, noduli limfatici măriți la nivelul gâtului. Chiar dacă sunt mai rare nici vărsăturile, respirația urât mirositoare și dificultatea la deschiderea gurii nu ar trebui ignorate. Dacă amigdalita este cauzată de un virus, precum virusul gripal, apar și simptomele gripale, cum ar fi rinoreea. Dacă afecțiunea este determinată însă de bacterii, pacientul poate prezenta iritații cutanate sau înroșirea feței”, mai spune dr. Bărbuceanu.
Nu luați tratament fără recomandare medicală!
Ca tratament, se recomandă repausul la pat și administrarea de antipiretice (medicamente care combat febra) sau antibiotice, numai după un control în prealabil la medicul specialist. În cazul amigdalitei cronice, singurul tratament care rezolvă această formă a bolii este operația, numită amigdalectomie. Rețineți! Diagnosticul acestei afecțiuni se stabilește numai de către medicul de familie sau de medicul ORL-ist, în funcție de gravitatea bolii. Dacă există simptome care să indice prezența unei bacterii, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene, adică prin efectuarea unui exudat. Testul poate determina dacă amigdalita este cauzată de o infecție cu streptococi. Este dificil însă de precizat dacă pacientul este doar un purtător al infecției sau este chiar infectat. În unele cazuri, ca metodă elocventă pentru o diagnosticare cât mai corectă, se recomandă și efectuarea unor teste sanguine.
”Netratată, amigdalita poate duce la colectarea de puroi și, implicit, la apariția unui abces între amigdală și țesutul moale care o înconjoară: peritonsilar, retrofaringian, parafaringian. Netratate la timp sau ignorate, amigdalitele bacteriene pot duce la obstrucția căilor aeriene, septicemie, meningită, mediastinită sau tromboflebită venei jugulare”, avertizează dr. Bărbuceanu.
Unele din cele mai de temut complicatii ale amigdalitelor cu streptococ beta hemolitic (cel mai frecvet agent patogen în acest caz) sunt afecțiunile articulare, cardiace și renale (reumatismul articular acut, valvulopatiile și nefritele).
Antibioterapia poate opri evoluția otitei simple către otita purulentă
Otitele pot fi externe sau medii. Otita medie, infecția urechii medii, poate fi o complicație a infecțiilor amigdaliene, rino-faringiene și sinusale. De altfel, otita se numără printre bolile care recidivează cel mai frecvent. În cazul otitelor medii, atât pentru adulți, cât și pentru copii, aerosolii sunt o soluție eficientă. Totuși, antibioterapia este cea care face diferența între evoluția unei otite simple, din stadiu incipient către otita seroasă sau către otita purulentă. De aceea, prezentarea la medicul ORL-ist este importantă încă de la debutul simptomatologiei. În cazul otitei purulente tratamentul antibiotic este necesar, ideal după antibiograma efectuată pe secreția din profunzimea conductului auditiv extern și la recomandarea medicului. În caz contrar, riscurile de dependență sau de ineficacitate a tratamentului sunt destul de mari. Otita medie netratată corespunzător poate cauza otită externă. ”Otita cauzată de infecții cu virusuri și cu bacterii se manifestă prin apariția febrei de peste 38 de grade Celsius, durerii în spatele urechii și migrene. Pot apărea și tulburări de echilibru sau senzație de vomă. Tratamentul se administrează după efectuarea antibiogramei, care se obține în urma analizei în laborator a conținutului conductului auditiv extern și constă în antibiotice. În situația în care apar complicații, iar infecția se extinde la alte compartimente ale urechii, tratamentul clasic se asociază cu chirurgia. Netratată, otita duce la forme grave, afectând urechea medie și pe cea internă, cu complicații endocraniene (meningite, meningoencefalite, abcese cerebrale), putând duce chiar la pierderea auzului”, avertizează dr. Elia Bărbuceanu.
