”Nu am dorit să treacă neobservată această victorie a voastră la Cupa Kokusai și v-am invitat aici, pentru premiere. Pentru că ne faceți bucuroși nu numai pe noi, ci bucurați tot orașul Buftea cu rezultatele voastre. Sunteți ambasadorii orașului nostru și ne dorim să continuați acest parcurs. Rezultatele vin, după cum vedeți, atunci când muncim cu toții. Acestă formulă de colaborare între autoritatea locală – părinți – antrenori – copii funcționează. Noi suntem pregătiți să investim în infrastructura sportivă și atunci când rezultatele bune apar înseamnă că am făcut bine și corect lucrurile. Meritați să fiți premiați. Când colegii voștri sau alți copii de seama voastră aleg să se joace în parc, voi poate sunteți într-o sală de antrenament, obosiți de multă muncă. Așa că, atunci când rezultatele apar, trebuie să apară și răsplata”, le-a transmis campionilor primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol. Acesta i-a invitat pe cei mici să viziteze locul în care sunt rezolvate ”toate problemele orașului” și, când au fost îndemnați să se așeze pe scaune, cel mai disputat fotoliu a fost acela de primar! ”De fiecare dată când primiți o diplomă, în competițiile sportive, vă prezentați cu ea la mine, aici, la birou și noi nu întârziem să vă premiem, în baza regulamentului pe care îl avem, care cuprinde anumite ”retribuții”, în funcție de performanțele obținute. Sunteți niște copii minunați, iar munca voastră merită răsplătită”, a completat edilul. ”Lucrăm la baza sportivă, la Parcul dintre flori, Parcul Aviației îl aveți deja la dispoziție, cu terenurile de sport. Suntem foarte preocupați pe zona aceasta – a sportului. Toată această infrastructură este pentru voi și, dacă mai aveți sugestii, suntem aici și încercăm să rezolvăm”, le-a mai transmis Gheorghe Pistol sportivilor.
Buftea se mândrește cu sportivii săi, copii legitimați la ACSS Voința Buftea. La Secția de Jiu Jitsu, campionii competiției Cupa Kokusai au fost:
La fete:
grupa de vârstă:
U10 – 45 kg – Dumitru Meda, Kato, Campian Cosmina, Kato,
U12 – 25 kg – Barbu Rebeca, Kato,
U12 – 30 kg – Almășan Emma, Kato, Cojocaru Sophie, Kato, Cojocaru Serena, Kato II;
La băieți:
grupa de vârstă:
U8 – 20 kg – Barbu David, Kato,
U10 – 25 kg – Campian Victor, Kato,
U10 – 30 kg – Sandu Dominic, Kato,
U12 – 35 kg – Dumitru Darius, Kato,
U12 – 40 kg – Agapie Rareș, Kato,
U14 – 35 kg – Campian Rareș, Kato,
U14 – 50 kg – Agapie David, Kato,
U14 – 60 kg – Gurlă Eduard, Kato.
Premiul pentru cel mai tânăr participant la ambele categorii a fost obținut de Sandu Vladimir.
Cu un total medalii de 28 +2 din care 10 +2 aur, argint 14 și bronz 4, echipa s-a remarcat la Cupa Kokusai prin dăruire și profesionalism. Mai mult, rezultatele obținute în acest an s-au adăugat celor din anul 2023, când Jiu Jitsu ințiere ACSS Voința Buftea a câștigat cele mai multe medalii!