În urmă cu un an de zile, de exemplu, copiii din Șindrilița se bucurau de o unitate de învățământ modernă – Școala Gim. Nr. 3 a reprezentat un proiect finalizat cu succes, oferind acum condiții optime de învățământ, în 5 săli de clasă luminoase și spațioase, cu laboratorare cu dotări de ultimă generație, cu o sală de sport și teren de joacă deosebite, cu bibilotecă și spații verzi generoase, pentru relaxare, iar acum a venit rândul copiilor din satele Piteasca și Găneasa să se bucure de aceleași condiții bune de studiu.
Așa că, s-a pornit reabilitarea de la zero a Grădiniței Nr. 1 Găneasa (lucrări care sunt aproape finalizate) și a Școlii Gim. Nr. 2 Piteasa (lucrări în execuție, care vor fi finalizate înaintea începerii anului școlar 2024-2025), proiecte finanțate în cadrul ”Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice” de către Administrația Fondului de Mediu. Valoarea totală a celor două proiecte este de circa 4,6 milioane de lei (cu TVA), reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Astfel, pentru noua grădiniță din Găneasa, soluția aleasă prin proiect a pornit de la amplasamentul de 6.000 mp, unde s-a propus realizarea de alei pietonale, refacerea trotuarelor, alei rutiere, spații verzi etc, și construcția propriu zisă cu regim de înălțime parter, compusă din 3 săli de clasă, 4 holuri, 3 grupuri sanitare, un birou și un spațiu de depozitare, unde s-au executat înlocuiri corpuri de iluminat vechi cu unele noi, LED, cu un consum redus de energie, refacerea învelitorii și a sistemului de colectare a apelor meteoritice și înlocuirea elementelor degradate ale șarpantei, în vederea montării panourilor fotovoltaice, montarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură în spațiile destinate activităților de învățământ, montarea unei pompe de căldură aer-apă, montare de panouri fotovoltaice etc. S-au montat baterii și rezervoare de vas de toaletă care folosesc o cantitate redusă de apă si se folosesc în schimb de presiune pentru a fi mai eficiente; apa caldă menajeră folosită în grupurile sanitare se pregătește în boilere reacordate la un sistem de panouri solare, finisajele clasice de pardoseli s-au înlocuit cu pardoseli în covoare PVC ridicate pe pereți pentru a oferi un confort superior și pentru a se realiza un finisaj mai igienic, putându-se curăța cu ușurință; s-a refăcut accesul în grădiniță prin realizarea rampei pentru persoanele cu dizabilități – corect dimensionată.
La Școala din Piteasca, clădire P+1, lucrările care se execută vizează izolarea termică a fațadelor cu polistiren expandat, izolarea planșeu peste pod cu vată bazaltică, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu una performantă din punct de vedere energeric, realizarea unui sistem de încălzire mixt – în pardoseală cu apă caldă/corpuri statice, înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu consum redus de energie, refacerea învelitorii și a sistemului de colectare a apelor meteorice și înlocuirea elementelor degradate ale șarpantei în vederea montării panourilor fotovoltaice, montarea sistemului de ventilație cu recuperare de căldură în spațile destinate activităților de învățământ, montarea unei pompe de căldură aer-apa, montarea de panouri fotovoltaice etc. Se va reface și tâmplăria interioară, pentru a se putea menține și controla temperatura, se va reface accesul în școală, făcându-l accesibil și persoanelor cu dizabilități.
Încă un lucru foarte important pentru această unitate de învățământ vor fi eliminate cele două rezervoare de gaze din curtea școlii, această sursă de încălzire fiind una învechită în noile condiții și generatoare de cheltuieli extraordinar de mari. Cum necesarul de energie electrică va fi asigurat folosind panourile fotovoltaice, facturile se vor reduce simțitor.
Evident, unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier nou și va beneficia de toate facilitățile necesare unui act educațional modern.
Și, tot legat de educație, în asociere cu Consiliul Județean Ilfov, recent a început modernizarea clădirii (neutilizate a Căminului Cultural al comunei, din satul Găneasa) și transformarea acesteia în Grădiniță cu Program Prelungit, răspunzând, astfel, unei mari nevoi a comunității. Pentru obținerea spațiilor necesare noii funcțiuni, au fost demolate cele trei anexe de la fațada din spate, clădiri ce nu puteau fi utilizate pentru noua funcțiune și pe locul lor va fi construită o clădire nouă cu parter și etaj. Clădirea nouă va fi alipită la calcanul clădirii actuale – clădirea principală care avea funcțiunea de sală de spectacole. Însă, pentru că această clădire este veche și cu o structură nesigură, se vor înlocui acoperișul și planșeul peste clădirea existentă cu un planșeu nou, tip terasă necirculabilă și se vor consolidara pereții. La parter vor fi prevăzute zonă de acces, holul de circulație și casa scării, săli de clasă pentru copii, dormitoare pentru copii, grupuri sanitare pentru copii și grupuri sanitare pentru personal, vestiare, bucătăria, depozit alimente, sală de luat masa, cabinet medical cu izolator, grup sanitar pentru persoane cu deficiențe locomotorii, camere tehnice, birou director, secretariat, iar la etaj – hol circulație și casa scării, săli de clasă pentru copii, dormitoare pentru copii și grupuri sanitare pentru aceștia. Fiecare sală de curs va avea capacitatea de 20 de copii.
Se va reamenaja, de asemenea, racordul rutier la DJ 300, pentru accesul la proprietate, se vor crea platforme de circulație pietonală și rutieră, rigole, separatoare de hidrocarburi, platformă pentru depozitarea temporară a deșeurilor menajere, zonă verde cu arbuști, un loc de joacă pe circa 360 mp și un teren de sport multifuncțional realizat cu suprafață antitraumă – tartan turnat. Evident, se va realiza o nouă împrejmuire a spațiului educațional.
”Am demarat procesul de modernizare a clădirii destinate Grădiniței cu Program Prelungit din comuna Găneasa, într-un efort continuu de a oferi copiilor condiții optime pentru educație. Știm că este esențial ca cei mici să învețe într-un mediu sigur și stimulativ, iar aceasta reprezintă o responsabilitate comună, a autorităților și comunității. În anul 2022, Consiliul Județean Ilfov a luat decizii importante pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale, inclusiv derularea contractului de asociere în vederea înființării unei grădinițe cu program prelungit în Găneasa. Mulțumim Consiliului Județean Ilfov pentru implicare și susținere în promovarea educației de calitate în comunitatea noastră! Împreună am pus bazele unui proiect de suflet și suntem mândri să vă informăm că am început lucrările”, a transmis locuitorilor comunei edilul Niculae Raul Gabriel. Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Județean Ilfov alocă 90% din finanțarea care depășește 9 milioane de lei.
Dispensare medicale moderne, surse regenerabile de producere a energiei electrice
Tot în asociere cu Consiliul Județean Ilfov, în comuna Găneasa se derulează, din acest an, proiectul de realizare în comun a obiectivului de interes public ”Modernizare și renovare dispensar uman, sat Șindrilița”. Încă o investiție importantă, în valoare totală de 1.009.150,61 lei, din care contribuția CJI este de 908.235,55 lei, diferența de 100.915,06 lei fiind suportată de bugetul local al comunei. În circa o lună de zile, acest obiectiv (care va beneficia de lucrări noi de împrejmuire, amenajare exterioară, amanajare parcare, reabilitare termică de anvelopă a clădiri, dar și reabilitare termică a sistemului de încălzire și a celui de furnizare apă caldă pentru consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie, lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior; reabilitarea/modernizarea instalațiilor de iluminat, sisteme de management energetic integrat pentru clădiri; reparații la nivelul șarpantei și înlocuirea în totalitate a învelitoarei și sistemului de preluare a apei pluviale, finisajele interioare la pereți, tavane și pardoseli, schimbarea integrală a tâmplăriei interioare și exterioare, înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare și evident de dotare cu echipamente specifice funcțiunii de dispensar uman) va fi gata. Locuitorii comunei vor beneficia astfel de 2 cabinere medicale moderne, o farmacie nouă, iar clădirea va mai cuprinde o terasă, birou/depozit, holuri, grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu deficiențe), cameră tehnică.
Și, tot pentru zona medicală, și în satul Piteasca, pe Str. Revoluției, s-au finalizat lucrările de intervenții la Dispensarul uman, finanțarea fiind asigurată de la bugetul local al comunei. În aceste zile, urmează montarea mobilierului specific. Vechea clădire prezenta numeroase disfuncționalități din punct de vedere al integrității, a funcțiunilor, din punct de vedere energetic – era, practic, neutilizabilă. Evident, vorbind de un dispendar medical se impunea existența unui mediu curat, aseptic, era absolut necesară scăderea consumului anual de energie primară, prin introducerea unor sisteme de înaltă performanță, era, de asemenea, necesară adaptarea clădirii la nevoile persoanelor cu dizabilități și, cum precizam deja, alinierea la normele europene privind folosirea unor surse de energie regenerabile.
O ”masă sănătoasă” pentru toți elevii comunei
Elevii din Găneasa beneficiază, de asemenea, de programul guvernamental ”Masă sănătoasă”, în baza căruia primesc cu titlu gratuit un pachet alimentar zilnic, în timpul școlii, în limita valorii de 15 lei. Finanțarea Programului Național ”Masă sănătoasă” se asigură de la bugetul de stat.
Iar la începutul anului școlar, administrația publică locală se asigură că fiecare elev primește un ghiozdan echipat complet cu obiecte de necesitate unui elev … caiete, creioane, penar etc.