„Numărul total de consilieri, stabilit prin Ordinul prefectului județului Ilfov nr. 175/08.04.2024 pentru Consiliul Local Buftea este 19. Numărul consilierilor locali aleși la data de 9 iunie 2024 este 19, dintre care 16 mandate au fost validate de instanță. Numărul de supleanți cu mandate validate este 3. Numărul consilierilor prezenți la ceremonie este 19”, a declarat în deschiderea evenimentului prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, menționând că secretarul orașului Buftea, Liliana Mihaela Anghel, l-a desemnat decan de vârstă al consiliului local pe Gheorghe Alexandru Vaida, 68 de ani.
Doi cei mai tineri consilieri validați sunt Alexandru Iordan, 33 de ani, și Eugen Duță, 37 de ani.
Decanul de vârstă al consilierilor, Alexandru Vaida, a preluat conducerea ședinței, anunțând sentința Judecătoriei Buftea privind validarea mandatelor. Astfel, prin sentința civilă 11064/11.10.2024, în dosarul 27662/94/2024, pronunțată de Judecătoria Buftea, s-a dispus: ”Admite cererea. Validează mandatele de consilieri locali aleși în urma alegerilor locale desfășurate în data de 09.06.2024 în orașul Buftea din județul Ilfov, după cum urmează: Partidul Național Liberal: Vaida Gheorghe-Alexandru, Țopai Emilian, Stanciu Tănase, Marin Doinița, Burtea Andreea, Ciocioi Paula, Măcelaru Andreea Corina-Luciana, Balea-Liliana-Carmen, Iordan Alexandru, Gresoiu Nicușor – Cosmin; Uniunea Salvați România: Tobă Bogdan, Duță Eugen, Florea Corneliu-Paul; Pro România: Stoica Ion, Dumitru Constantin-Florin; Partidul Social Democrat:
Marinescu Radu Titus. Dispune invalidarea mandatelor de consilier pentru: Pistol Gheorghe (PNL), Ștefan Ana – Ximena (Pro România), Petre Ionuț-Cătălin (PSD). Dispune comunicarea prezentei hotărâri către: prefectul județului Ilfov, secretarul general al UAT Buftea din județul Ilfov, căruia îi revine obligația, în prima zi lucrătoare ulterioară comunicării încheierii, de a informa consilierii locali declarați aleși cu privire la validarea mandatelor lor, supleanții acestora cu privire la invalidarea mandatelor consilierilor locali declarați aleși și partidele politice sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale”.
Consilierii validați de instanță au depus jurământul, punând mâna pe Biblie și pe Constituția României, iar prefectul Simona Neculae a declarat Consiliul Local Buftea ca fiind legal constituit.
La scurt timp după constituirea legală a Consiliului Local Buftea, s-a citit hotărârea definitivă de validare a mandatului de primar al lui Gheorghe Pistol, ales din partea Partidului Național Liberal, iar acesta a depus jurământul de credință.
În dosarul 26647-2024, Judecătoria Buftea a emis încheierea numărul 14176 din 11.10.2024, prin care s-a validat mandatul de primar al lui Gheorghe Pistol: ”Valizează mandatul de primar al orașului Buftea, județul Ilfov, pentru numitul Pistol Gheorghe, candidat din partea Partidului Național Liberal. Dispune comunicarea prezentei încheieri către prefectul județului Ilfov și secretarul general al orașului Buftea”.
Alexandru Vaida, decanul de vârstă al CL, l-a felicitat pe primarul Pistol, mulțumindu-i pentru activitatea din cele trei mandate. Consilierul local a spus că a avut ocazia să-l cunoască pe edil ca un om dedicat, fiind poate unul dintre cei mai exigenți primari, dar prin exigența sa îi inspiră și îi mobilizează și pe cei din jurul său. ”Consider că astfel de oameni sunt necesari în țara asta, care prin exemplu personal să-i mobilizeze și pe ceilalți”, a spus consilierul subliniind: ”Noi, acum, suntem echipa orașului și mai departe suntem echipa României”.
Prefectul Simona Neculae a menționat că în 30 de zile, consilierii și primarul trebuie să depună declarațiile de avere și interese, amintind dispozițiile legale privind incompatibilitatea: „Dacă există astfel de cazuri, acestea trebuie soluționate în termen de 30 de zile”, a subliniat ea.
De asemenea, prefectul și-a exprimat aprecierea față de Gheorghe Pistol. ”Am avut în domnia sa un mare sprijin la nevoie pentru interesele comunității județului Ilfov. Îi doresc succes în noul mandat, iar în ceea ce vă privește pe domniile voastre, doamnelor și domnilor consilieri, sunt convinsă că veți face o echipă foarte bună”.
Cu vădită emoție, primarul Gheorghe Pistol a ținut un scurt discurs, mulțumindu-le și buftenilor pentru susținere și colaboratorilor pentru implicare. ”În primul rând, vreau să încep prin a mulțumi doamnelor și domnilor consilieri care și-au desfășurat mandatul 2020-2024 alături de noi și ne-au susținut proiectele, prin adoptarea lor la inițiativa, atât a mea, cât și a domnului viceprimar. Vreau să mulțumesc, de asemenea, echipei mele din Primăria Buftea, cu care am lucrat foarte multe proiecte locale, dar și pe fonduri europene, așa cum le-am promis locuitorilor orașului Buftea. Nu în ultimul rând, mulțumesc celor care au fost alături de noi pe 9 iunie 2024. Buftenii ne-au încredințat încă patru ani să conducem acest oraș, pentru a ne duce la îndeplinire proiectele care în momentul de față sunt în fază de studiu de prezabilitate, unele în fază de proiectare și execuție, dar foarte multe în fază de recepție. Dezvoltarea orașului a fost și va rămâne un domeniu de interes major pe agenda publică a Consilului Local. În calitate de primar, am susținut și voi susține în continuare traiectoria de dezvoltare a județului Ilfov, bineînțeles în concordanță cu strategia de dezvoltare a județului. Vreau să asigur toți consilierii, că îi voi sprijini în inițiativa de a depune proiecte de hotărâre spre aprobare. Numai împreună, implicați și determinați, vom reuși să aducem proiecte de calitate
în orașul nostru. Viitorul ne unește pe toți! Este momentul să ne axăm pe viitor, pe ceea ce putem schimba în bine, de aceea este nevoie ca noi, Consiliul Local, Consiliul Județean și toate ministerele de resort să colaborăm mai bine, pentru că numai așa putem atrage bani europeni și să ne îndeplinim visul de a avea un județ înfloritor, așa cum ne-a promis de fiecare dată domnul președinte al CJI. Vreau să profit de ocazie să-i mulțumesc pentru prezență doamnei prefect, să-i mulțumesc pentru frumoasa colaborare. Amintesc doar perioada de pandemie, perioada cu refugiați sau de comitetele pe situații de urgență. Și le-am trecut
pe toate cu bine. Vreau să mulțumesc și avem onoarea să-l avem invitat pe președintele Consiliului Județean Ilfov, care de fiecare dată a fost alături de noi. Ori de câte ori i-am cerut ajutorul, a răspuns pozitiv. Ne-a sprijinit din punct de vedere financiar, din punct de vedere moral, a încurajat inițiativele menite a crește calitatea vieții ilfovenilor, și pentru asta îi mulțumim. Nu în ultimul rând, vă mulțumesc, dumneavoastră, dragi consilieri, sper să facem o echipă frumoasă în următorii patru ani. Vă doresc sănătate, spor în activitate. Ne vom reîntâlni într-o ședință ulterioară, unde vom alege viceprimarul și vom stabili comisiile de specialitate ale Consiliului Local. Mult succes!”, a declarat primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol.
Președintele CJI, Hubert Thuma, l-a felicitat pe primar pentru reconfirmare și i-a urat putere de muncă menționând că misiunea nu va fi ușoară în noul mandat. ”Sunt foarte multe proiecte, care au fost începute și care, cu siguranță, trebuie duse la bun sfârșit, cât și proiecte care încep acum și pentru care este nevoie de răbdare, ambiție, perseverență, putere de muncă. Administrația nu este ușoară. În administrație trebuie să identifici problemele, să le pui pe masă, să cauți soluții și să îți asumi să le rezolvi”, a spus președintele CJI, adăugând că toate acestea sunt calități pe care primarul Gheorghe Pistol a demonstrat că le are în ultmii 12 ani. Nu îl ultimul rând, l-a felicitat pe edil pentru modul în care a știut să își formeze echipa cu care a lucrat în
primărie. ”Te invidiez, ai o echipă extraordinară la Buftea și, cu siguranță, cu sprijinul CJI vei reuși să rezolvi problemele cetățenilor din Buftea”, a mai spus Hubert Thuma.
La Buftea, Consiliul Local și primarul Gheorghe Pistol încep un nou mandat
”Numai împreună, implicați și determinați, vom reuși să aducem proiecte de calitate în orașul nostru”, spune primarul Consilierii aleși ai orașului Buftea în urma scrutinului local din 9 iunie 2024 au fost convocați vineri, 25 octombrie 2024, la ora 17:30, la Primăria Buftea, în baza Ordinului Prefectului județului Ilfov nr. 565/23.10.2024, pentru ceremonia oficială de constituire a Consiliului Local Buftea, condusă de prefectul județului Ilfov, Simona Neculae. Evenimentul a fost onorat de prezența președintelui Consiliului Județean Ilfov (CJI), Hubert Thuma, subprefecții Andrei Scutelnicu și Alexandru-Costin Ojog, precum și vicepreședinții CJI Ștefan Rădulescu și Vincențiu Voicu. Ceremonia a fost marcată de o slujbă de binecuvântare, oficiată de preoții parohiilor din Buftea.
Lasa un comentariu
Lasa un comentariu