Evenimentul s-a desfășurat cu sala plină de localnici și angajați ai primăriei, în prezența prefectului județului Ilfov, Simona Neculae, și a subprefecților Andrei Scutelnicu și Costin Alexandru Ojog.
Secretarul general al UAT Periș, Brândușa Manole, a anunțat în deschiderea ceremoniei cine este decanul de vârstă, dintre consilierii locali, precum și cine sunt cei doi cei mai tineri consilieri locali, care-l vor ajuta să conducă ședința. Astfel, președinte de ședință a devenit cel mai vârstnic consilier local – în persoana domnului Gheorghe Nicolae Aurel, iar acesta a fost secondat de Neagu Paul Cristian și Cîrstea Adina Elena. Pe rând, s-a dat citire încheierii civile prin care Judecătoria Buftea a validat mandatele consilierilor locali ai comunei Periș, ale următorilor candidați: Ioancă Daniel (PNL), Pistol Lucia Maria (PNL), Popa Marian (PSD), Lazăr Alexandru Sorin (PSD), Leocan Cristian Daniel (USR), Neagu Paul Cristian (AUR), Minea Bogdan Emilian (AUR), Stanciu Ion (PRN), Mihai Ionuț (PNL), Constantin Alin Marian (PNL), Alexe Silviu (PNL), Gheorghe Nicolae Aurel (PNL) și Pena Ionuț Cosmin (PSD). Aceștia au fost invitați, în ordine alfabetică, să rostească jurământul cu mâna stângă pe Biblie și Constituția României, iar la finalul ceremonialului, prefectul județului a constatat că formalitățile legale au fost îndeplinite și a declarat legal constituit Consiliul Local Periș.
Primarul ales mizează pe inițiativele tinerilor consilieri
Următorul pas al ceremoniei l-a constituit depunerea jurământului de către primarul ales, după ce a fost citită încheierea civilă 13926/7.10.2024 a Judecătoriei Buftea, prin care mandatul candidatului PNL Gheorghe Cristian – care a obținut la alegerile din iunie 2024 un număr de 1.216 voturi dintr-un total de 3.851 de voturi valabil exprimate – a fost validat pentru funcția de primar al comunei Periș.
Prefectul județului i-a oferit și l-a ajutat să o așeze peste umărul stâng – eșarfa tricoloră, iar noul primar al comunei Periș, aflat la primul său mandat, a rostit jurământul. În fața locuitorilor comunei, a viitorilor colegi din primărie și a consilierilor locali, primarul Gheorghe Cristian a mulțumit, în primul rând, foștilor consilieri locali – menționând aici pe Mureșan Zenovia sau domnii Grădinaru, Mititelu, Ion Marin, Ene Teodor, Moruz Valentin, Gheorghe Viorel, Ilie Ion, Matei C. Ion, Fifiță Marian sau Matei V. Ion.
”O parte dintre aceștia au participat la conducerea localității între 10 și 20 de ani. Acum, în noul Consiliu Local avem foarte mulți tineri. Și mai mult de jumătate dintre aceștia au studii superioare și studii medii. Sper ca acești tineri să vină cu idei noi, pentru ca și comuna noastră să înflorească. Pentru că eu cred că cea mai mare bogăție a acestei comune sunt tinerii. Avem tineri foarte bine pregătiți și a fost foarte greu să-i aducem în politică, apoi în administrație. Nu știu de ce se feresc. Mi-ar plăcea să vină cât mai mulți tineri lângă noi și să facem lucruri bune pentru localitatea noastră. Eu voi depune tot efortul și îmi doresc ca peste patru ani, cel mai vârstnic dintre consilieri să aibă maxim 50 de ani. Promit să lucrez neîncetat pentru a îndeplini așteptările voastre și pentru a transforma în realitate proiectele pe care le-am propus. Voi rămâne deschis dialogului și voi asculta cu atenție toate opiniile și sugestiile voastre. Împreună cu cei din Consiliul Local vom face pași importanți pentru a crea o comună mai prosperă, mai unită și mai bine pregătită pentru viitor. Împreună vom construi un viitor de care să fim mândri”, a spus edilul.
La finalul evenimentului, prefectul județului i-a felicitat pe aleșii locali, le-a urat sănătate și putere de muncă pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe care intenționează să le înceapă sau pe cele deja începute, răbdare și să fie aproape de oameni și a amintit celor din administrație că au obligația de a completa, în termen de 30 de zile de la învestire, declarația de avere și declarația de interese. De asemenea, ei trebuie să cunoască și să-și însușească prevederile legale privind incompatibilitățile – pentru a nu se afla cumva într-o astfel de situație.