Pentru administrația comunei Ștefăneștii de Jos, sprijinirea procesului de învățământ este o prioritate, iar schimbările în bine sunt evidente, pentru că investițiile și proiectele importante dau deja rezultate. La final de an, primăria își reconfirmă implicarea în viața comunității, declarându-și din nou disponibilitatea de a veni zi de zi în întâmpinarea tuturor nevoilor sistemului de educație din comună.
Implicarea Consiliului Local și a Primăriei din Ștefăneștii de Jos în tot ceea ce înseamnă bunul mers al sistemului educațional al comunei a devenit o normalitate. Investițiile în infrastructura școlară au dat deja roade, s-au făcut reabilitări și modernizări ale unităților de învățământ din localitate, iar pentru viitorul apropiat este așteptată finalizarea de noi unități de învățământ pentru ca întreaga comunitate de școlari să beneficieze de un proces educațional de top.
Chiar dacă procesul de învățământ din comună se lovește de unele neajunsuri provocate de amânarea finalizării noii școli, „școala mare”, așa cum este ea cunoscută de către localnicii din Ștefănești, pe fondul întârzierilor produse de executantul lucrărilor, procesul educațional se desfășoară în prezent la standarde ridicate. Noua școală va aduce un plus de spațiu și va permite o organizare mai relaxată a cursurilor, dar confortul elevilor și al profesorilor este asigurat și în prezent, ceea ce permite desfășurarea orelor de clasă în cele mai bune condiții.
Cei aproximativ 800 de elevi din comună învață acum, provizoriu, în două unități: „școala mică” din Șos. Ștefănești Nr. 130 și grădinița cu orar prelungit din strada Făgăraș. În cea din urmă unitate școlară urmează cursuri elevii claselor pregătitoare – a IV-a, iar la „școala mică”, cei din ciclul gimnazial. Situația este provizorie, dar activitatea se desfășoară fără cusur. În ambele unități de învățământ s-au realizat lucrări de reparații, renovări și igienizare, a fost schimbat mobilierul uzat din clase, astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în condiții optime. Mai mult, dovadă a implicării și dorinței ca școala să fie un loc cât mai plăcut și atractiv pentru elevi, este inițiativa învățătoarei Ecaterina Marin, care, la ”școala mică” desfășoară un proiect foarte frumos de pictură. Așa s-a născut un ”copăcel al multiculturalității”, care te întâmpină la intrarea în școală, apoi o româncuță, special pentru Ziua Națională, Sfinxul, Munții Carpați, floră, faună, monumente și atracții turistice. Toate aceste imagini realizate pe pereții școlii de un cadru didactic cu suflet de artist și multă creativitate oferă spațiului educațional un plus de frumusețe, de căldură și dau energie primitoare pentru toți cei care trec pragul unității de învățământ.
Atenție specială pentru fiecare elev în parte
Director Școlii Gimnaziale Nr. 1 Ștefăneștii de Jos, prof de matematică Cristian Ștefan, este mândru că are o școală frumoasă cu oameni buni, minunați, copii frumoși, părinți cooperanți și interesați de procesul educațional. ”Copiii au rezultate destul de bune la învățătură. Școala din Ștefănești este din punctul de vedere al rezultatelor școlare la concursuri, undeva la mijlocul clasamentului, ceea ce mă determină să consider că facem față cu brio”, spune prof. Cristian Ștefan, menționând că sunt multe provocări în comună, cazuri de absenteism, oameni cu lipsuri financiare, dar mai ales fenomenul specific întregii țări din ultimii ani, al plecării părinților în străinătate. ”Sunt mulți copii lăsați la bunici sau alte rude, care stau nesupravegheați și atunci, pe fondul emoțional al copiilor, lucrurile nu sunt de cele mai multe ori așa cum le-am dori. Avem și situații în care părinții sunt plecați și poate fac detenție prin alte țări sau chiar la noi și atunci cei mici un comportament mult mai dificil, doresc să fie înțeleși. Este emoționant când stai de vorbă cu un astfel de copil, care îți povestește ce simte și prin ce trece știind că tatăl este închis”, a spus directorul.
Sunt aproape 800 de elevi în Ștefăneștii de Jos și fiecare are o poveste, fiecare copil este unic și trebuie tratat cu atenția cuvenită. ”Noi trebuie să cunoaștem aceste povești ale copiilor, să îi înțelegem și să îi ajutăm, de aceea Consiliul Local și primăria colaborează permanent cu cadrele didactice, discută, se sfătuiesc și iau măsuri pentru a veni permanent în întâmpinarea nevoilor elevilor comunei”, ne-a spus primarul interimar Mircea Gheorghiță. Acesta a fost și motivul pentru care administrația a oferit la începutul anului școlar fiecărui elev câte un ghiozdan și un set complet de rechizite, corespunzător stadiului de pregătire. ”Între conducerea școlii și conducerea primăriei este o strânsă legătură. Discutăm zilnic și absolut orice problemă avem încercăm să o rezolvăm foarte repede. În viitorul apropiat se va deschide și școala nouă. Va fi ceva grandios pentru comuna noastră și pentru învățământul de pe raza localității”, a spus primarul.
Pentru anul care va veni, administrația, de comun acord cu cadrele didactice, ntenționează să introducă în unitățile de învățământ uniformele, astfel încât să existe mai multă armonie între copii. ”Sunt copii care nu vin la școală din cauză că nu au efectiv cu ce să se îmbrace sau să se încalțe. Mulți umblă în papuci. Uniforma școlară ar fi binevenită pentru a elimina discrepanțele sociale. Această soluție trebuie cuprinsă în buget pentru a le oferi elevilor costumații specifice fiecărui anotimp. Va fi o muncă titanică, dar o vom duce cu siguranță la bun sfârșit”, a spus edilul.
Condițiile foarte bune de învățământ pe care le au copiii la ora actuală, faptul că studiază în unități de învățământ moderne, toate aceste schimbări în bine ale școlii se datorează exclusiv eforturilor administrației locale care se străduiește să rezolve toate cererile cadrelor didactice. Astfel, școala va beneficia de table interactive care vor fi achiziționate în luna ianuarie, iar proiectele de modernizare vor continua, un exemplu fiind faptul că în spatele școlii este prevăzută amenajarea unui teren multifuncțional de sport.
Implicarea comunității este importantă pentru succesul procesului educațional
Mult așteptată este cu siguranță noua școală din Șos. Ștefănești Nr. 47, pentru care a fost însă necesară reproiectarea, existând anumite probleme din cauza constructorului. ”Lucrarea este efectuată în proporție de circa 80% și sperăm că în anul școlar 2023-2024 să fie funcțională. În viitorul apropiat ne dorim să deschidem și un liceu. Urmând să ne hotărâm împreună cu specialiștii inspectoratului școlar spre ce direcție mergem, deoarece ne preocupă posibilitatea ca tinerii să învețe meserii. Cu siguranță avem multe proiecte pentru educație, cum sunt grădinița cu program prelungit și școala din Cosmopolis, dorim să investim cât mai mult în școală pentru că este principala sursă a performanţei viitoare”, a mai spus primarul menționând că dorește să implice întreaga comunitate în dezvoltarea sistemului de învățământ.
”O inițiativă comună este în acest sens aceea de a ne face simțiți în comunitate”, a spus primarul Mircea Gheroghiță, iar elevii și profesorii și-au propus să colinde toți agenții economici mari din localitate. ”Corul deja se pregătește pentru activitatea de 1 Decembrie și suntem invitați și la târgul de Crăciun pe care primăria îl organizează din acest an. Avem, așadar, numeroase beneficii și facilități, cu sprijinul primăriei. Ne dorim în primul rând, ca și conducere a școlii, alături de primărie, să schimbăm imaginea și percepția oamenilor despre ceea ce înseamnă Ștefănești. Și, în curând, o să și reușim”, este convingerea prof. Simona Gherghe, director adjunct al Școlii Gimnaziale Ștefăneștii de Jos. Completând, directorul Cristian Ștefan a menționat: ”Orice avem nevoie, domnul primar ne ajută. Tot ce ne dorim, luăm legătură cu primăria, discutăm și suntem sprijiniți. De altfel, sunt de foarte multe ori surprins de cât de multe inițiative are primăria și de implicarea acesteia”.
După cum a menționat și la începutul anului școlar, edilul a reiterat faptul că ”educaţia înseamnă un efort şi o datorie pe care ne-am asumat-o cu toţii – autorităţile centrale, autorităţile locale, cadrele didactice şi părinţii. Doresc să văd o schimbare fundamentală în modul în care se face educaţia, punând elevul în centrul întregului proces, dând şanse egale fiecărui copil, indiferent din mediul de unde provine acesta”.