”A fost transmisă spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru lărgirea la 4 benzi a DN3, între DJ301 (orașul Pantelimon) și intersecția cu DJ 301B (Brănești-Găneasa), al cărei obiectiv general este conectarea Centurii București cu Autostrada București (A0) și cu rețeaua locală de drumuri. De asemenea, se va analiza și implementarea măsurilor de siguranță a traficului auto și traficului pietonal prin realizarea de: trotuare, piste de biciclete, treceri de pietoni, semnalizare verticală și orizontală, amenajare intersecții, accese la proprietăți, panouri fonoabsorbante, pasarele pietonale, dacă este cazul. Acest proiect se va conecta cu nodul rutier care va realiza legătura între A0 și DN3, nod care se află în curs de proiectare. Vine ca o măsură suplimentară de creștere a capacității de transport a infrastructurii existente în zona Centurii București, aferentă Strategiei de Dezvoltare a Drumurilor Radiale în zona București-Ilfov. Durata contractului este de 8 luni, din care proiectantul trebuie să realizeze atât studiul de fezabilitate, cât și expertiza tehnică. Sursa de finanțare este constituită din fonduri externe nerambursabile”, a explicat oficialul.
Scrioșteanu s-a referit și la proiectul din satul Șindrilița (com. Găneasa), unde ”în urma finalizării procedurii de evaluare a ofertelor, a fost desemnat câștigătorul pentru elaborarea documentațiilor tehnice pentru realizarea unui sens giratoriu pe DN2 (km. 21+900), la intersecția cu DC29 (km. 9+800). Câștigătorul desemnat, SC Global Routes Expert SRL, are la dispoziție 150 zile de la începerea contractului, din care 90 de zile pentru elaborarea studiului de fezabilitate și 60 de zile pentru elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire. Prin elaborarea studiului de fezabilitate se urmărește identificarea celor mai bune soluții tehnice necesare în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră prin scăderea numărului accidentelor rutiere, fluidizarea traficului și îndeplinirea obiectivului impus în Strategia Națională de Siguranța Rutieră. Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv, după soluționarea lor. Aceste proiecte se realizează la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale și județene – președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, primarii comunei Găneasa – Niculae Raul Gabriel, orașului Pantelimon – Marian Ivan și comunei Brănești – Niculae Cismaru”, a completat Irinel Scrioșteanu.
Alte două proiecte de infrastructură rutieră, pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat recent încă două proiecte de infrastructură rutieră care vor fi demarate în Regiunea București - Ilfov.
Lasa un comentariu
Lasa un comentariu