S-au împlinit 80 de ani de la mutarea la cele veșnice a muzicianului Ion PopescuPasărea, fiu de preot, psalt și senator care a revigorat muzica bisericească românească
Pe 10 aprilie, la Casa Corpului Didactic Ilfov a fost cinstită memoria unei mari personalități, la împlinirea a 80 de ani de la trecerea la cele veșnice: Ion Popescu Pasărea.
Activitatea, organizată de Asociația Culturală Brănești în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Ilfov, în anul proclamat de Patriarhia Română ca „An Comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”, face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat „Fiii satului, personalități brăniștene de ieri și de azi”, derulat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brănești. Invitatul special al evenimentului, părintele prof. dr. Victor Frangulea, cel care s-a dedicat ani buni cercetării vieții și operei profesorului protopsalt, a prezentat numeroase informații din teza sa de doctorat cu titlul „Profesorul protopsalt Ion Popescu Pasărea: viața și opera”.
Activitatea de evocare a personalității renumitului profesor protopsalt și cântăreț bisericesc a fost completată de prof. Marius-Ovidiu Sebe cu imagini și informații inedite privind legătura profesorului Pasărea cu satul natal, iar Alexandru Rădună a prezentat asistenței sub forma unei expoziții, câteva documente și obiecte ce au aparținut renumitului compozitor bisericesc.
Au participat la acest eveniment membri ai comunității locale și preoți de la parohiile din Brănești, Islaz, Fundeni-Frunzănești, Mănăstirea Pasărea, care au retrăit cu acest prilej și emoțiile anilor de studenție din perioada când părintele Frangulea le era profesor.
La finalul activității, părintele Victor Frangulea a așternut câteva impresii în Cartea de onoare a Casei Corpului Didactic Ilfov și a oferit participanților autografe, împreună cu noua sa lucrare „Mărturii dintr-o viață”, iar organizatorii au oferit cărți de cântări bisericești publicate de Ion Popescu Pasărea.
Manifestarea s-a încheiat cu depunerea de flori la mormântul profesorului Ion Popescu Pasărea, la monumentul bust inaugurat în cinstea sa și la crucea Mănăstirii Pasărea, ridicată de părinții și bunicii profesorului Pasărea din Parcul Dendrologic Brănești.