Copiii din Domnești au organizat un târg de Crăciun în beneficiul Asociației Dăruiește Viață
Sala de sport a școlii a devenit neîncăpătoare, pe 20 decembrie, începând cu ora 10.00, fiind luată cu asalt de copii, părinți, bunici și cadrele didactice, care au pregătit un târg de Crăciun, ca la carte, cu multe decorațiuni, prăjituri, colinde, spectacole și voie bună!
Târgul de Crăciun „Din suflet pentru suflet“ a fost organizat de Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu“ Domnești în beneficiul Asociației Dăruieşte Viaţă – Noi Facem un Spital, astfel că, toate fondurile strânse din vânzarea produselor, în timpul târgului, au fost donate asociației.
Evenimentul a fost un bun prilej pentru ca toți elevii să se implice, de la clasele pregătitoare, până la a opta, în realizarea produselor destinate vânzării, dar, în egală măsură, copiii s-au bucurat că au avut ocazia să prezinte numeroase momente artistice foarte frumoase. Am putut admira Corul Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu”, pregătit de prof. Alexandru Niculae, dansuri populare cu ”Mândrele”, grupul redus al ansamblului școlii de dans din Domnești, interpretarea pianistului Matei Stan din clasa a II-a D, dar și un dans popular Italian al școlii de dans din Domnești.
Chiar și cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară Mărioara Man Gheorghe a venit cu Mlădițele Ilfovene pentru a colinda la Domnești și i-a felicitat pe organizatori pentru inițiativă și modul în care aceasta fost pusă în practică.
În cadrul târgului au mai urcat pe scenă și clase de copii care și-au prezentat cu această ocazie serbarea de Crăciun, dar nu au lipsit și momente de balet, scrimă și colinde.
Copii, părinți și profesori au fost foarte implicați în buna desfășurare a evenimentului
Nu în ultimul rând, atât cei mici, cât și cei mari, s-au bucurat și de întâlnirea cu artistul Dorian Popa, care locuiește în Domnești.
”Contribuim și noi, cum putem pentru secția de neonatologie a Spitalului ”Marie Curie”, din București. În timpul târgului, toate standurile sunt organizate cu produse realizate de către elevii școlii noastre, cadrele didactice, cu ajutorul familiilor care au fost alături de noi, de la început, inclusiv cu decorarea sălii, cu absolut tot. Toate programele artistice au avut loc cu implicarea profesorilor școlii”, ne-a declarat prof. Ionela Liliana Ștefan, directorul tuturor unităților de învățământ din Domnești, menționând că, în cadrul târgului au venit și spiridușii Moșului și, cu sprijinul primarului comunei Domnești, Adrian Ghiță, au oferit cadouri pentru absolut toți cei 1.170 de elevi ai unităților de învățământ, atât preșcolari, cât și din învățământul primar și gimnazial.
”În acest fel, niciun copil din Domnești, care e elev al unității noastre, nu a rămas fără cadou de la Moș Crăciun. În comuna Domnești, școala funcționează cu o singură personalitate juridică, respectiv Școala ”Gheorghe Corneliu”, la care se adaugă două structuri de învățământ preșcolar, respectiv Grădinița ”Tărâmul prieteniei” și Grădinița nr. 1 Țegheș, dar care este în construcție, iar grupele sunt relocate în cadrul clădirii after-school. Extrem de implicați au fost și elevii, și părinții și cadrele didactice”, a mai spus prof. Ionela Liliana Ștefan.
Felicitări tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment de implicare socială!