„Nimeni nu se poate vindeca de traume până nu le recunoaşte. Iar România trebuia să şi le recunoască, să le descrie şi să se educe în a le depăşi. A fost importantă pentru mine şi această tranziţie morală, nu doar aceea economică. Pentru că o democraţie sănătoasă presupune iertare nu uitare şi adevăr nu mistificare. Retrospectiv, regret anumite momente, episoade, situaţii, întâmplări din primii ani de după Revoluţie, dar, cum spunea cineva, ce s-a întâmplat era inevitabil, ce nu s-a întâmplat era imposibil”, spune Iliescu, în podcastul lui Ionuţ Vulpescu.
Ion Iliescu consideră că cea mai mare realizare din mandatele sale de preşedinte a fost legată de modernizarea României în trei paşi: „o Constituţie pe măsură pentru o ţară integrabilă şi integrată în UE şi NATO”. „Provocarea, în primele etape ale României postdecembriste, a fost să depăşim refularea opresiunii în forme de violenţă socială şi necooperare economică. Când oamenii trec de la un regim în care ei nu contează şi nu există la o formă de democraţie perfectibilă, prima tentaţie e ca fiecare să fie pentru sine. Eu mi-am dorit ca România să fie împăcată cu ea însăşi. De aceea, m-am străduit ca relaţia cu Regele Mihai să fie una firească, invitând la reconciliere naţională, am omagiat rolul enorm pe care Europa Liberă l-a avut în comunism şi am înfiinţat Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, pentru elaborarea unui Raport final”, precizează fostul şef al statului. Ion Iliescu spune că nu are nostalgia comunismului, dar înţelege mentalitatea din spatele acestui fenomen care glorifică fostul regim, când stilul de viaţă era „suferind, dar predictibil”, şi observă un paradox – „am câştigat în 1989 libertatea celor care cred că se puteau lipsi de ea”. „Ştiu că Internetul e plin de filmuleţe care glorifică faptul că Ceauşescu nu citea de pe foi cele 200 de cuvinte pe care le tot rostogolea şi că e prezentat ca un subtil şi patriot conducător. Eu nu am cum să trăiesc această nostalgie. Însă, înţeleg mentalitatea din spatele ei pentru unii indivizi care găseau în fostul regim un stil de viaţă predictibil. Suferind, dar predictibil: locurile de muncă erau repartizate, salariile erau predictibile, societatea părea intuibilă în evoluţia ei”, a declarat fostul președinte.
