Polițiștii au prezentat oaspeților principalele activități desfășurate zilnic, precum și mijloacele tehnice din dotarea poliției, iar echipa chinotehnică și luptătorii de la acțiuni speciale au adus în fața publicului câteva procedee de autoapărare, de imobilizare, încătușare, control corporal și conducere forțată.
Polițiști Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au prezentat o selecție de arme de colecție, din perioada 1781 – până în zilele noastre. Copiii au participat la concursuri, jocuri și desene, au vizionat și urcat în Laboratorul Mobil de Educație Rutieră, unde au fost întâmpinați de poliștii Serviciului Rutier Ilfov, au experimentat regulile de circulație pe covorașul rutier, după ce au primit informații privind indicatoarele rutiere și au aflat regulile privind traversarea regulamentară.
Polițiștii rutieri au prezentat și aparatele folosite pentru depistarea persoanelor care nu respectă regimul legal de viteză și a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, respectiv aparatele etilotest, etilometru, drugtest și radarele din dotare.
Cei de la Siguranță școlară și prevenire au oferit materiale informative și recomandări, pentru ca cei mici să nu devină victime ale infracțiunilor!
Atelierul criminalistic – cu multe întrebări și… amprente
A fost organizat și atelierul criminalistic, unde vizitatorii au putut afla informații despre tehnica din dotarea IPJ Ilfov, respectiv trusa criminalistică universală, trusa cu lanterne cu lungimi de undă variabilă, aparat foto, camera video, detectorul de metale, precum și informații despre tehnica amprentării. Specialiștii criminaliști ilfoveni au prezentat în detaliu curioșilor trusa criminalistică și echipamentele de lucru folosite în activitatea de cercetare la fața locului, precum și, cum precizam deja, aparatul foto – care reprezintă o componentă esențială în dotarea criminalistului.
Copiii au luat parte la activitățile de evidențiere a urmelor papilare unde
s-au folosit pulberi criminalistice și pensule din diferite materiale și au observat, cu ajutorul lupei, cum arată îndeaproape o amprentă. De asemenea, trusa cu lumină ultravioletă și sursele alternative de lumină, care joacă un rol important în scoaterea în evidență a urmelor care nu se pot vedea cu ochiul liber și pot scoate la suprafață indicii importante la fața locului au reprezentat o mare curiozitate pentru copii.
La atelierul interactiv, invitații au mai descoperit echipamentul de protecție folosit de un criminalist la o cercetare la fața locului, tehnici de prelevare a amprentelor, precum și cerneala invizibilă, care se utilizează în marcarea anumitor obiecte de interes și care devine fluorescentă sub incidența razelor ultraviolete.
Baston, cătușe, vestă anti-înjunghiere, pentru intervenții rapide
La atelierul de Ordine publică, cei mici au aflat despre dotarea unei echipe specializate – respectiv despre ținuta acesteia, despre bastonul telescopic, cătușe, spray-ul iritant-lacrimogen, bodycam-ul purtat, vesta anti-înjunghiere sau despre bastonul cu electroșocuri. La activități au fost invitați și sportivi din ACS Tărtășești, jud. Dâmbovița, care au participat la competiții de arte marțiale mixte, sambo, kempo, kickboxing și judo, medaliați la campionatele europene și naționale. Ei au prezentat câteva tehnici de apărare și atac folosite în competițiile sportive, iar grupa de copii 7-8 ani a desfășurat un antrenament de pregătire fizică și tehnici de conducere a balonului, în fotbal.
Participanții de toate vârstele au putut experimenta tragerea la țintă cu un pistol cu aer comprimat, au ”probat” motocicletele și autospecialele de poliție și au avut parte de multe alte surprize.
Copiii au fost premiați de polițiștii ilfoveni în urma concursurilor organizate pe teme de educație rutieră și desen și au primit diplome de participare.