Un omagiu adus unui mentor de neuitat
În semn de recunoștință și respect față de cel care a fost un adevărat model de dăruire și pasiune pentru sport și educație, au participat la competiție patru instituții de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 1 din Cornetu, Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla, Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu” din Dragomirești-Vale și Liceul cu Program Sportiv „Helmut Duckadam” din Clinceni. Cele patru instituții au intrat în competiție cu echipe de fotbal și de handbal, competiția desfășurându-se în spiritul fair-play-ului, cu participarea a aproximativ 150 de copii.
Prof. Ciubăr Stancu nu a fost doar un simplu educator, ci un adevărat mentor pentru numeroși elevi și colegi de-a lungul anilor. Pe lângă rolul său de profesor, Ciubăr Stancu a fost un antrenor de fotbal pasionat, în special pentru copii și juniori, contribuind în 2010 la formarea primei clase cu profil vocațional fotbal în cadrul Liceului cu Program Sportiv „Helmut Duckadam”. A avut o echipă de handbal excepțională, pe care a pregătit-o și a predat-o ulterior colegei sale, Maria Covaci, ducând astfel mai departe spiritul sportului de performanță.
Inspectorul școlar Fânaru Constantin a subliniat importanța ”Memorialului Ciubăr Stancu”, exprimându-și speranța ca acest eveniment să devină o tradiție în anii ce urmează. Prof. Elena Ștefan, una dintre fostele eleve și mai târziu colege ale prof. Stancu, a vorbit cu emoție despre impactul acestuia în viața ei și a altor colegi: „A fost profesorul meu, ulterior directorul meu și apoi coleg. A fost ca un părinte pentru mine și întotdeauna va rămâne în sufletul meu”. Prof. Mihai Burtea, unul dintre „copiii de suflet” ai prof. Stancu, a declarat: „Datorită îndrumărilor sale, am ajuns împreună cu Elena Ștefan să fim unii dintre cei mai buni profesori de sport din județul Ilfov. Ne-a sfătuit să fim mereu alături de copii și să-i sprijinim indiferent de probleme”. De altfel, și cât a fost director de unitate de învățământ, prof. Ciubăr Stancu nu și-a uitat niciodată rolul de profesor, fiind întotdeauna prezent pe teren, gata să îndrume și să sprijine pe oricine avea nevoie. De aceea, acest om atât de drag comunității sportive din Ilfov va rămâne cu siguranță o amintire vie în inimile tuturor celor care au avut onoarea să-l cunoască și să-i urmeze sfaturile!