Bilanțul unei zile cu multă energie pozitivă: Peste 400 de pungi de recoltare
Județul Ilfov s-a mobilizat exemplar pentru a fi alături ,pe 17 martie, proiectului Digi24 „Avem același sânge”. Sute de cetățeni din Ilfov au venit să doneze sânge, inclusiv angajații ai CJ Ilfov, polițiștii, jandarmii și pompierii din Ilfov, astfel că s-a reușit strângerea a peste 400 de pungi de recoltare, potrivit datelor centralizate de Centrul de Transfuzie Sanguină București împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Armatei.
O mare de oameni s-a prezentat încă de la primele ore ale dimineții, la Complexul Sportiv de Natație Otopeni, pentru a dona sânge. Peste 500 de persoane au venit, dar în final, după analize și evaluări medicale, peste 400 de persoane au donat sânge, în campania Digi24 „Avem același sânge”, organizată la Otopeni, răspunzând astfel apelului lansat pentru salvarea de vieți, printr-un simplu gest.
Complexul Sportiv de Natație Otopeni, din str. Drumul Gării Otopeni, nr. 5-11, a găzduit vineri, între orele 8:00 – 15:00 o companie de donare de sânge, pentru care ilfovenii s-au mobilizat exemplar. Pornind de la inițiativa Digi24, sub deviza ”Avem același sânge”, autoritățile locale ilfovene au mobilizat localnicii să vină să doneze la Complexul Sportiv de Natație Otopeni unde, cu sprijinul Primăriei orașului Otopeni, organizarea a fost exemplară, mai ales în condițiile unui număr foarte mare de persoane care au luat practic cu asalt spațiile de donare, dovedind că există această dorință și că inițiative precum cea a Digi24 sunt apreciate.
Au venit și mulți angajați ai CJ Ilfov, alături de președintele Hubert Thuma, dar și de primari, consilieri locali, angajați ai primăriilor și simplii cetățeni, pentru a dona.
”Numai împreună putem salva vieți. Sângele nu are înlocuitor. Nevoia de sânge se remediază doar cu sânge. Vă îndemn pe toți să răspundeți acestui apel. Un gest mic înseamnă enorm pentru cei aflați în situații critice”, a fost îndemnul președintelui CJI Hubert Thuma, la începutul campaniei.
Potrivit specialiștilor, pot dona sânge persoanele cu vârsta între 18 și 60 de ani, cu o greutate de peste 50 de kilograme, care să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale și care să nu fie sub tratament pentru boli de inimă, boli renale, hepatice sau psihice. Cu 48 de ore înainte nu se consumă grăsimi sau alcool. ”Încă o dată, noi, ilfovenii, am arătat că ne pasă de semenii noștri aflați în suferință. Vă mulțumesc pentru această mobilizare exemplară, mă înclin în fața voastră! Fac apel la oameni să doneze constant! Este nevoie de sânge peste tot în țară, dar cea mai mare nevoie e aici, în regiunea noastră, în București-Ilfov, pentru că aici sunt cele mai mari spitale și cei mai mulți pacienți”, a transmis președintele CJI Hubert Thuma.
Dr. Doina Goja, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, ne-a declarat că pentru campania organizată de Digi24 s-a făcut o mobilizare amplă în județul Ilfov, care trebuie remarcată, astfel că trebuie felicitate autoritățile locale, primăriile, consiliile locale și CJI pentru modul în care au mobilizat oamenii și i-au adus cu autobuze în număr mare să doneze sânge. ”De fapt, noi tragem aici un semnal pentru populația județului Ilfov, că este nevoie de sânge în spitale. Sigur, toată lumea se tratează la spitalele din București și sângele nu așteaptă dacă avem nevoie de el. Trebuie să îl donăm pentru că, din păcate, sângele nu se cumpără, nu se vinde, nu îl găsim la farmacie. Este în oameni și oamenii trebuie să îl doneze. La nivelul Centrului de Transfuzii București supraviețuim, ca să zic așa, de pe o zi pe alta, nu reușim să facem stocuri. Vedeți, că există posibilitatea să se întâmple și lucruri care necesită consum mai mare de sânge. Din păcate, numărul donatorilor în centru a scăzut în ultimul timp, dar recurgem la colectă mobilă și mergem în fiecare zi cu echipele în diferite locații șă recoltăm sânge. Mergem inclusiv în județul Ilfov, în instituții. Noi avem stocuri de urgență, însă aceste stocuri dacă s-ar întâmpla un eveniment mai mare nu ar fi suficiente”, a precizat dr. Doina Goja.
Specialistul ne-a explicat că pentru acțiunea de vineri, CTS București a venit la Otopeni cu 5 medici, 14 asistenți medicali, 2 registratori și 10 voluntari. De asemenea, alături de specialiștii din București s-a aflat și Centrul de Transfuzie Sanguină al Armatei. Campania a început în jurul orei 8.30 și și-a ținut porțile deschise până în jurul orei 15.00.
”Ar fi bine să avem un centru de recoltare în Ilfov”
”Este un răspuns pozitiv și este foarte importantă această acțiune, pentru că eu sper să urmeze și altele, și în viitor. Oamenii donează, văd că nu se întâmplă nimic, donarea este aboslut benignă și ușoară și sper să îi încurajeze să vină să doneze sânge. Un donator petrece în spațiul de donare aproximativ o oră, pentru că este înregistrat, i se fac analize, consultație medicală, recoltarea propriu-zisă, apoi nu este lăsat să plece imediat, pentru că el trebuie să stea în repaus, să fim siguri că nu i se va face rău. Autoritățile din Otopeni s-au pregătit inclusiv cu apă, ciocolată, sucuri. Desigur, facilitățile care se oferă de regulă donatorilor se dau și aici, adică un card care are valoarea de 70 de lei, cu care donatorul poate să meargă să își cumpere alimente, reducere pe transportul în comun și o zi liberă la serviciu”, ne-a mai spus medicul.
Dr. Doina Goja a remarcat că la acțiunea de vineri au paticipat un număr mai mare de femei decât bărbați, dar toți donatorii au fost foarte deschiși în a dona și practic fiecare a spus că își dorea să facă acest lucru, chiar dacă pentru unii a fost mai complicat să lipsească de la serviciu, în ciuda faptului că din punct de vedere legal, se acordă o zi liberă în ziua donării. ”Ar fi foarte frumos dacă am avea un centru de recoltare în județul Ilfov, având în vedere că Bucureștiul este un oraș cu trafic aglomerat. Există centru de de transfuzii în București, iar în Ilfov se recoltează doar prin colectă mobilă. Este cea mai mare donare de sânge organizată vreodată în județul Ilfov și sperăm să se repete o astfel de acțiune. Donarea de sânge nu numai că salvează viața pacienților din spitale, dar este benefică pentru organismul uman, pentru că un donator de sânge, dacă pățește ceva și are o pierdere de sânge masivă, fie că e un accident sau se taie la mână, el este adaptat pierderilor de sânge și atunci suportă mult mai bine acest lucru și nu intră în colaps ca o persoană care nu a mai donat niciodată. De asemenea, sângele, după o anumită vârstă începe să se mai îngroașe, iar donatorul de sânge, donând în mod repetat și primenind sângele, nu lasă să crească vâscozitatea sângelui. Până la urmă și energia pozitivă cu care se încarcă donatorii este importantă, pentru că oamenii noștri îi informează pe donatori și le spun unde ajunge sângele și cât de important este acesta. Nu în ultimul rând, foarte importantă este prevenția, pentru că donatorul de sânge care vine din trei în trei luni să facă acest lucru are o stare de sănătate monitorizată de noi, trece printr-o consultație medicală, i se fac analize, iar în cazul în care apare o modificare în starea de sănătate este semnalizat la timp”, a explicat dr. Doina Goja.
Centrul de Transfuzii București a participat cu 18 paturi de recoltare, cu echipamenele aferente, fiind sprijinit și cu echipamente aduse de CTS Ploiești și CTS Ialomița.
Dr. Camelia Rucsandu, medic coordonator al colectei mobile de sânge din CTS București a remarcat la rândul său sprijinul administrației din Otopeni pentru organizarea campaniei. ”Au fost foarte cooperanți. Din clipa în care am început să facem proiectul, ne-au pus la dispoziție tot ce era necesar, să vedem cum anume reglăm cel mai bine circuitul, din ambele săli de recoltare, adică sala CTS București și sala în care centrul de recoltare a fost organizat de Armată. Nu numai că ne-au pus la dispoziție tot ce a fost necesar, dar autoritățile au fost alături de noi pentru orice am avut nevoie, ca să le armonizăm și să putem să facem lucrurile să meargă așa bine în ziua donării. Aceasta deoarece tot ce ține de un circuit trebuie să funcționeze perfect”, a spus medicul.
Centrul de Transfuzii al Ministerului Apărării a fost prezent la Otopeni, într-o altă sală, cu 8 paturi de donare, doi medici, 4 asistenți, 2 registratori. Medicii ne-au explicat că trimit sânge în toată țara și organizează colecte mobile în fiecare săptămână, în zilele de marți, miecuri și joi, în jurul Bucureștiului, în principal. Și medicii din circuitul de specialiști ai Ministerului Apărării și-au exprimat dorința de a mobiliza populația să vină să doneze, având în vedere necesarul mare de sânge din toată țara.
Condiții pentru a dona sânge:
Vârsta 18-60 de ani;
Greutate peste 50 kg;
Puls regulat 60-100 bătăi/minut;
Să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale;
Femeile să nu fie însărcinate sau în perioada menstruală;
Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înainte;
Dimineața, înainte de recoltare, puteți consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puțin consistent, legume, fructe;
Nu fumați înainte și după donare cu o oră;
Veniți la donare odihniți.