În holul Prefecturii Ilfov, reprezentanții armelor – Jandarmeria și Poliția – ilfovene, ai SAB-If, ISUB-If ”Dealul Spirii”, Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, Serviciului regim premise și înmatriculări auto, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ilfov s-au pregătit cu pliante, echipamente, exerciții și demonstrații de tehnici de luptă, de prim ajutor, de intervenție în caz de urgență. Echipa Consiliului Județean Ilfov, invitată la eveniment, a venit cu drona industrială din dotarea instituției – M210Enterprise, cu autonomie de 45 de minute, care poate zbura, spre deosebire de alte astfel de aparate de zbor, și acolo unde este praf abundent sau plouă slab. Piloții care manevrează acest aparat de zbor au urmat cursuri de specialitate și sunt atestați de către Autoritatea Aeronautică Română, iar printre utilizările dronei se află: producerea materialelor foto-video de promovare și prezentare a județului, verificarea șantierelor în lucru, promovarea obiectivelor din Ilfov înscrise în patrimoniul UNESCO și a obiectivelor culturale (mănăstiri, palate, conace, rezervații naturale), participarea la misiuni de tip căutare și salvare, stingere incendii și monitorizarea situației deșeurilor din județ, în baza protocoalelor încheiate cu ISUB-If și Garda de Mediu, precum și posibilitatea de a realiza otoplanuri, cartografieri ș.a.m.d.
Ziua a fost una deosebită, mai ales pentru elevii ilfoveni din Voluntari, Buftea și Snagov, care au vizitat sediul Prefecturii Ilfov. Conducerea instituției a fost prezentă și a răspuns multor întrebări ale elevilor, care au fost invitați chiar și în biroul prefectului Simona Neculae. Aici au aflat ce înseamnă ”reprezentant al Guvernului în teritoriu” – autoritate a administrației publice locale, care asigură verificarea legalității actelor emise de autoritățile administrațiilor publice locale și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale organizate în teritoriu la nivel județean.
În România, noțiunea de prefect s-a întâlnit în Muntenia și Moldova încă înainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care dețineau această funcție se numeau ”ispravnici de județe” sau ”ispravnici administratori”. Oficial, denumirea de prefect a fost instituită prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 și Legea pentru înființarea consiliilor județene din 2 aprilie 1864, care prevedea că ”prefectul, cap al administrației județene, dirige toate lucrările acestei administrațiuni, îi execută hotărârile consiliului județean”.