”Marea nămoleală” sau ”Claca de la Măgurele”, pentru casa ”Ilie Micu”
După casa ”Frusina”, din Corbeanca, o altă casă a fost salvată de la pieire Apreciată drept un fel de ”Voroneț” al caselor interbelice din Muntenia de Sud, casa ”Ilie…
Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, atentă la nevoile de sănătate ale ilfovenilor
Peste 400 de contracte încheiate cu furnizori de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale Cea mai recentă reuniune a Colegiului Prefectural Ilfov a avut ca punct pe Ordinea de zi…
Pelerinaj la Catedrala Patriarhală
Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, purtate în procesiune Credincioșii sunt invitați să participe în număr cât mai mare Este prima sărbătorire a Aducerii sfintelor odoare, la București…
Dobroești și Horești – ”Împreună, pentru succes!”
O experiență culturală și educațională primită cu brațele deschise de școli partenere aflate de-o parte și de alta a Prutului Proiectul de înfrățire a localităților Dobroești (județul Ilfov, România) și…
Cinstire impresionantă, demnă de un voievod
A fost mare sărbătoare la Gruiu, de Sfântul Ștefan cel Mare Iubirea și sacrificiul pentru neam și credință pot clădi o națiune puternică și unită An de an, praznicul…
”Prietenul meu necuvântător”, în desenele elevilor ilfoveni
Protecția Animalelor - Consiliul Județean Ilfov și Inspectoratul Școlar Județean Ilfov au organizat concursul județean de creație ”Prie-tenul meu necuvântător”, iar elevii și-au desenat prietenii și, zilele acestea, au trimis…
Colegiul Prefectural a analizat activitatea DSP Ilfov, din anul 2023
Aproape 40.000 de vaccinări, anul trecut, în Ilfov 2.800 teste rapide pentru HIV, la gravide - toate negative 7 decese din cauza TBC Niciun caz de methemoglobinemie…
Apel la acțiune pentru protejarea unui ecosistem fragil
Ziua Lacului Snagov: O sărbătoare a naturii, a tradiţiei, dar şi a responsabilităţii În inima județului Ilfov, la doar câțiva kilometri de agitația Bucureștiului, se află una dintre cele mai…
Învățare altfel, în Ilfov, prin prietenie cu natura, tradiție și inspirație
Concurs de creaţie tranzientă integrată ”Natura, prietena noastră” – ediţia I Creativitate, relaxare, liniște, activități outdoor. Aşa învață prichindeii mai multor grădinițe ilfovene, graţie proiectului naţional intitulat ”Grădina de Relaxare,…
O zi specială de artă, cusături tradiționale și muzică autentică
Sărbătorirea Zilei Iei la Piscu a fost un nou prilej de bucurie și redescoperire a valorilor tradiționale românești. Activitățile variate și atmosfera caldă au transformat această zi într-o experiență memorabilă…