Parcul Central din Glina, sub asaltul luminițelor și al colindătorilor
Ilfov, acasă la Moş Crăciun! Cadouri, bucurii, iubire, magie, speranță și spectacol pe parcursul a 7 seri de poveste, în așteptarea Nașterii Domnului În seara de 6 decembrie, în ziua…
Moș Nicolae a adus din nou bucurie, la Gala Sportului Buftean
Peste 700 de cadouri dulci au fost oferite copiilor care iubesc sportul Peste 700 de sportivi au participat la „Gala Sportului Buftean”, un eveniment de amploare organizatde Clubul Voința Buftea,…
Aprinderea luminiţelor şi deschiderea Ambasadei lui Moș Crăciun au marcat începutul sărbătorilor de iarnă
Parcul Mogoșoaia s-a transformat, de vineri, în tărâm de basm, strălucind sub luminile de Crăciun, în cadrul unui eveniment spectaculos care a marcat deschiderea oficială a sezonului sărbătorilor de iarnă.…
Pelerinaj impresionant la Parohia Chiajna
Racla care adăpostește moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, darul de iubire al părintelui RomicăMacovei pentru preoții și credincioșii satului @ Racla, donată de părintele Romică, a fost sfințită de un ales…
Care sunt parlamentarii trimiși de ilfoveni în noul Legislativ?
Cinci deputați și doi senatori vor reprezenta interesele ilfovenilor în Parlamentul României Potrivit datelor centralizate de către Biroul Electoral Județean Ilfov, în urma alegerilorparlamentare din 1 decembrie 2024, județul Ilfov…
România încheie anul cu același președinte
Alegerile prezidenţiale 2024 au fost anulate @ Încep negocierile pentru noul Guvern Curtea Constituțională a României (CCR) a decis anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidențiale din 2024, o decizie…
Rezultate alegeri parlamentare în comunele din jud. Ilfov
1 DECEMBRIE Total înscriși pe liste permanente – 7.126 Prezenți la urne (inclusiv urnă mobilă și liste suplimentare) – 3.497 Prezența la urne la închiderea votului – 49,07% Ponderea voturilor…
Rezultate alegeri parlamentare în orașele din jud. Ilfov
BRAGADIRU Total înscriși pe liste permanente - 28.762 Prezenți la urne (inclusiv urnă mobilă și liste suplimentare) – 15.743 Prezența la urne la închiderea votului – 54,74% Ponderea voturilor valabil…
Ziua Națională a României, la 106 ani de la Marea Unire. Respect pentru trecut și mândrie națională, în comunitățile ilfovene
Ziua Națională a României, serbată pe 1 Decembrie, a coincis anul acesta cu ziua alegerilor parlamentare, așadar ceremoniile au fost organizate în paralel cu demersul cetățenilor de a merge la…
Ilfovenii au ales continuitatea și au votat PNL
Total înscriși pe liste permanente, la nivelul județului Ilfov 426.787Prezenți la urne (inclusiv mobilă și lista suplimentară) 233.691 Prezența la votul pentru alegerea Parlamentului României, în Ilfov 54,76% Partidul…